//Într-o provincie din Canada se introduce taxa pentru nevaccinați

Într-o provincie din Canada se introduce taxa pentru nevaccinați

Autoritățile din provincia Quebec au anunțat că vor introduce o taxă care le va fi percepută persoanelor care refuză să se vaccineze împotriva Covid-19. De asemenea, doar persoanele vaccinate vor putea cumpăra alcool sau canabis.

„Este încurajator!”, a scris pe Twitter ministrul sănătăţii din Quebec, Christian Dube, indicând că programările făcute marţi pentru prima doză au fost cele mai mari din ultimele zile.

Creșterea cererii de vaccinare vine după ce, marți, François Legault, premierul provinciei canadiene, a anunțat că autoritățile intenționează să impună o taxă persoanelor nevaccinate, denumită „contribuție la sănătate”. Acesta a mai spus că taxa ar putea intra în vigoare în săptămânile următoare. Deși această sancțiune nu se va aplica și celor cu scutire medicală, oficialii guvernamentali locali au precizat, fără a oferi alte detalii, că suma care urmează să fie percepută va fi una „importantă”.

Guvernul din Quebec consideră că, în timp ce aproape 90% dintre cetățenii eligibili au primit cel puțin o doză de vaccin împotriva COVID-19, persoanele nevaccinate rămân o povară financiară pentru sistemul de sănătate publică al provinciei. Într-un briefing de presă despre evoluția pandemiei, ținut miercuri, prim-ministrul canadian Justin Trudeau a spus că nu va evalua dacă sancțiunea financiară pe care Quebecul intenționează să o impună celor nevaccinați este o politică bună, arătând că trebuie să primească mai multe detalii.

„Oamenii care continuă să ezite să se vaccineze sau care aleg să nu o facă trebuie să știe că pierd posibilitatea de a face anumite lucruri, fie că e vorba de călătorii interne internaționale, fie că e vorba de a se deplasa la muncă, dacă lucrează în sectorul public”, a spus Trudeau în conferința de miercuri, recunoscând că există o dezbatere continuă cu privire la cel mai bun mod prin care pot fi stimulate să se imunizeze persoanele nevaccinate.

Săptămâna trecută, provincia Quebec, în care locuiește aproape un sfert din populația Canadei, a anunțat că doar rezidenții vaccinați vor putea cumpăra alcool sau canabis. De asemenea, dovada vaccinării este necesară în Quebec pentru a putea mânca în restaurante, a merge la sală sau a participa la evenimente sportive. Oficialii din domeniul sănătății publice spun că marea majoritate a pacienților cu COVID din spitalele din Quebec sunt nevaccinați.