Proiectul imobiliar Transilvania Smart City, în care principalul investitor este soțul Elenei Udrea, mai are de așteptat. După ce Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins și ultima cale de atac folosită de Udrea pentru a scăpa de condamnarea la 6 ani de pușcărie, fostul politician a făcut o criză în penitenciar.
După ce i s-au făcut o serie de analize s-a descoperit că aceasta a suferit de o colică renală.
„La ora 11:36, s-a primit o solicitare de la Penitenciarul Târgşor pentru femeie în vârstă de 49 de ani cu status postlipotimie. Imediat la fața locului s-a deplsat o ambulanță cu medic. La sosirea ambulanţei, pacienta era conştientă, stabilă hemodinamic. Pacienta a fost ulterior transportată la UPU Ploieşti pentru a benefica de îngrijiri suplimentare”, potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Județean de Ambulanță Prahova.
Potrivit unor surse, Elena Udrea ar fi refuzat, în ultima vreme, să mai consume mâncarea din penitenciar. Fostul ministru a criticat de mai multe ori condițiile de igienă din penitenciar, dar și bucătăria de acolo. Ea ar fi primit mai multe pachete cu alimente de acasă.
Reamintim că în vara anului trecut Consiliul Local Cluj a aprobat PUZ-ul pentru Transilvania Smart City. Proiectul va fi finanțat de patru asociați, iar banii vor veni din surse proprii și din finanțări externe, mai multe fonduri de investiții din străinătate fiind implicate.
Viitorul cartier va fi construit pe o suprafață de 350 de metri pătrați.