//Șeful ISJ Sălaj își turna la Secu colegii maghiari

Șeful ISJ Sălaj își turna la Secu colegii maghiari

Gheorghe Vasile Bulgărean, șeful Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, este acuzat de CNSAS că în timpul facultății își turna la Securitate colegii maghiari. Potrivit CNSAS, Bulgărean le spune securiștilor despre cum colegii maghiari povesteau că metroul din Budapesta este net superior celui construit în București.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a cerut judecătorilor de la Curtea de Apel București, la sfârșitul anului trecut, să constate că actualul șef al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Gheorghe Vasile Bulgărean (57 de ani), a fost colaborator al fostei poliții politice comuniste. Bulgărean (PNL) a semnat angajament, a avut nume conspirativ și și-a turnat un coleg de facultate pentru faptul că acesta și-a exprimat dezamăgirea față de nivelul de trai din România. În 2020, Bulgărean, care se află la al doilea mandat de inspector școlar general în Sălaj, s-a aflat în cărți pentru a candida, din partea PNL, la funcția de primar al Municipiului Zalău.

În acțiunea depusă la instanță pe 21 decembrie 2021, CNSAS susține că Bulgărean a fost recrutat de Securitate în 1987, când a semnat angajament și a primit numele conspirativ ”Vali”. Scopul recrutării: supravegherea colegilor de an și a ”mediului studențesc din căminul Grozăvești” din București, la acel moment Bulgărean fiind student în Capitală, la Facultatea de Matematică. După absolvirea facultății și repartizarea ca profesor într-o comună din Bihor, el a fost preluat de Securitatea din acest județ, tot ca informator.

CNSAS a depus mai multe dovezi despre care declară că ar contura faptul că ”pârâtul a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum comentarii negative la adresa realităților social-politice din țara noastră sub regimul comunist, informații ce au vizat îngrădirea dreptului la viață privată (art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice) și a dreptului la libertatea cuvântului (art. 28 din Constituția Românei din 1965, art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice)”.

În acțiune, CNSAS transcrie fragmente din mai multe note informative semnate de ”Vali” în 1987 și 1988, victimă fiind B.B.E., un coleg maghiar asupra căruia existau suspiciuni de ”manifestări naționalist-iredentiste”. Astfel, conform informațiilor furnizate de ”Vali ”Bulgărean, B.B.E. ”a povestit că a fost deseori în Ungaria și că acolo comparativ cu România există un nivel de trai mult mai ridicat, că metroul construit în România este mult sub nivelul celui din Budapesta, că produsele ungurești sunt de o calitate superioară celor românești, precum și alte aspecte laudative la adresa Ungariei diminuând realizările economice ale țării noastre.”

”Vali” a mai transmis că B.B.E. intenționează să se stabilească peste hotare, iar în martie 1988 a relatat că acesta a spus că în Ungaria ”în general viața este mai liberă decât la noi și dădea exemplu că ungurii pot cumpăra dispozitive pt. televizoare prin care pot să prindă programele de televiziune prin sateliți (…)”.

Tot în 1988, ”Vali” l-a chestionat pe B.B.E. asupra unui subiect arzător pentru serviciile de informații românești, reproducând, apoi, totul Securității: ”La începutul lunii aprilie 1988, în cadrul unei discuții pe care am avut-o cu colegul de grupă B.E. (…) acesta a relatat următoarele: a auzit că în Ungaria, la Budapesta, au avut loc niște demonstrații și la întrebarea mea dacă acești demonstranți au cerut și alipirea Ardealului la Ungaria, el mi-a spus că nu a auzit acest lucru. În continuare s-a discutat pe marginea cărților care apar, atât în Ungaria cât și în România și care au ca subiect originea și apartenența acestei regiuni la România sau Ungaria. B. a arătat că cărțile care apar în România și Ungaria pe această temă conțin multe minciuni și se bat cap în cap. Aceste cărți sunt scrise nu pentru popor pe care nu-l interesează acest lucru, ci pentru autoritățile din țările respective.”

CNSAS a menționat că, pe baza unor informații de genul celor relatate de Bulgărean, Securitatea avea motiv să deschidă dosare de urmărire informativă.

Dosarului intentat de CNSAS pe numele lui Bulgărean încă nu i-a fost alocat un prim termen de către Curtea de Apel București.

”Sunt stupefiat. Nu am fost informat până acum de existența unei spețe. Am încercat să-mi aduc aminte, dar o legătură cu Securitatea nu am avut. Cred că o să intru în posesia acestui dosar și o să vă pot spune mai multe”
Gheorghe Vasile Bulgărean, despre faptele descrise în acțiunea CNSAS

În prezent, Bulgărean este inspector școlar general în județul Sălaj, fiind numit în martie 2020. A mai ocupat această funcție între 2000 și 2001 și a fost, de asemenea, director al Colegiului Național Silvania din Zalău, unul dintre cele mai bine cotate din zonă.

În 2020, presa locală a scris că a fost una dintre propunerile PNL pentru a candida la Primăria Zalău, dar acest lucru a rămas la stadiul de intenție. În final, în același an, Bulgărean a candidat din partea liberalilor, fără succes, pentru o funcție de consilier local, județean și de deputat. Lucian Bode, șeful filialei liberale din care face parte Bulgărean, nu a răspuns mesajului referitor la presupusa colaborare cu Securitatea a subordonatului său.

Pentru anul 2020, pe lângă veniturile de inspector general, Bulgărean a mai încasat bani ca profesor la Colegiul Național Silvania, Centrul Județean de Excelență Zalău, Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” Arad și Casa Corpului Didactic din județul Sălaj. Media veniturilor sale în acel an s-a apropiat de 10.000 de lei lunar net, arată g4media.ro.