//Ieri au fost executate 21 de persoane

Ieri au fost executate 21 de persoane

Doar în cursul zilei de ieri, autoritățile irakiene au executat 21 de persoane condamnate pentru terorism.

Cei 21 de bărbaţi, toţi condamnaţi pentru fapte de terorism recente sau datând de mai mulţi ani, au fost executați prin spânzurare în închisoarea centrală din Nassiria (sud), unicul ”culoar al morţii” din Irak.

După ce Irakul a anunţat la sfârşitul lui 2017 victoria împotriva grupării Stat Islamic (SI), ultimul avatar al jihadiştilor într-o ţară zguduită de peste 20 de ani de atentate şi de o insurecţie sunită radicală, tribunalele irakiene au dictat sute de pedepse capitale.

Preşedintele Irakului, kurdul Barham Saleh, este cel care trebuie să ratifice apoi decretele de execuţii, cum a fost şi cazul pentru cei 21 de condamnaţi de luni, au precizat sursele din poliţie.

Aceste pedepse, precum şi sutele de pedepse cu închisoare pe viaţă, au fost aplicate împotriva unor irakieni şi câtorva sute de cetăţeni străini, bărbaţi şi femei, în virtutea unui cod penal ce prevede pedepse mergând până la cea capitală pentru oricine s-a raliat unei „grupări teroriste”, indiferent dacă acuzatul a luptat sau nu în rândurile acesteia.

Până acum, niciunul dintre străinii din SI condamnaţi la moarte nu a fost spâzurat, însă 11 francezi şi un belgian aşteaptă în prezent să fie executaţi în Irak.

Bagdadul este în mod regulat acuzat de apărătorii drepturilor omului în problema pedepsei capitale. În 2019, Irakul a executat 100 de condamnaţi, aproape una din şapte execuţii la nivel mondial, potrivit Amnesty International.