//Alba: Prejudiciu de jumătate de milion de lei într-o anchetă cu fonduri UE a DNA Alba

Alba: Prejudiciu de jumătate de milion de lei într-o anchetă cu fonduri UE a DNA Alba

Procurorii DNA Alba au stabilit un prejudiciu de peste jumătate de milion de lei în cazul unui dosar pe care l-au trimis în judecată.

Potrivit comunicatului DNA Alba, au fost trimise în judecată două persoane care au legături cu societatea SC Adi Carn, societate aflată în insolvență, implicată și ea în schema infracțională.

 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
– persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– persoană fizică, la data faptei administrator al SC Adi Carn SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– SC ADI CARN SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 24 decembrie 2013, între societatea administrată de primul inculpat și Ministerul pentru Societatea Informațională ar fi fost încheiat un contract de finanțare nerambursabilă ce avea ca obiect „Implementarea unui sistem de comerț electronic în cadrul companiei SC F. G. SRL pentru facilitarea accesului pe piața internațională”.
În acest context, la începutul anului 2014, inculpatul ar fi organizat o licitație în urma căreia a fost declarată câștigătoare SC Adi Carn SRL, în condițiile în care aceasta nu îndeplinea condițiile de eligibilitate, aspect cunoscut de către beneficiarul proiectului.
Ulterior, în vederea obținerii pe nedrept a fondurilor europene, primul dintre inculpați ar fi depus la Ministerul pentru Societatea Informațională mai multe documente false și inexacte (notă justificativă, diferite declarații, etc.), demersuri în urma cărora au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare de 549.082 lei.
Ministerul pentru Societatea Informațională s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 549.082 lei.
În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin celor trei inculpați.