Managerul de proiect al Spitalului Regional de Urgență Cluj, Cristina Gafton, a anunțat că de săptămâna viitoare se poata da drumul la licitația pentru alegerea unui proiectant. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe care a avut loc azi în Cluj-Napoca. Ea a mai adăugat că, dacă totul merge fără contestații, contractul de proiectare ar putea fi semnat luna viitoare.
Valoarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj este de 540 de milioane de euro.
Pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj, guvernul a semnat un acord de împrumut în valoare de 305 milioane de euro pentru, cu Banca Europeană de Investiții.
„Avem studiul de fezabilitate aprobat, inclusiv acordul de mediu, proiectul fiind fazat în două etape. Acum ne aflăm în faza finală a licitaţiei pentru proiectare şi sperăm ca până la sfârşitul acestei săptămâni să fie selectat câştigătorul proiectării, iar dacă nu sunt contestaţii, să semnăm contractul în luna martie. La licitaţia de proiectare s-au înscris opt consorţii internaţionale cu un total de peste 50 de firme. Proiectarea va dura 12 luni”, a declarat managerul de proiect, Cristina Gafton, de la Ministerul Sănătăţii, într-o conferinţă de prezentare organizată la Cluj-Napoca.
Complex de clădiri cu 7 etaje și heliport pe acoperiș
Spitalul Regional de Urgență Cluj va fi un complex de clădiri cu 7 etaje, va avea 744 de paturi în secția de îngrijire acută cu spitalizare și 105 de paturi pentru terapie intensivă. Proiectul se va finaliza în 2026.
Conform studiului de fezabilitate, suprafața construită va fi de 151.891 mp, cu o amprentă la sol de 28.883 mp. Clădirea va avea 7 niveluri, inclusiv subsol ce va cuprinde și o parcare, iar partea supraterană va avea o porțiune orizontală ce va găzdui serviciile de diagnostic, intervenții și tratament și trei turnuri cu secțiune pătrată pentru unitățile de spitalizare.
Clădirea va oferi anumită flexibilitate de schimbare a utilizării sau adaptare a structurilor interne atunci când, așa cum se anticipează, trecerea la asistența ambulatorie, îngrijirea de zi și pe termen scurt se va dezvolta, iar nevoia paturilor tradiționale va scădea.
Pe acoperișul clădirii va fi construit un heliport H3. Spitalul va avea și spații cu destinație pentru activități de învățământ și cercetare.
Instalațiile și echipamentele medicale de ultimă generație vor permite furnizarea de servicii sigure și minim invazive pentru pacienți, acestea fiind incluse în costul total al investiției.
Spitalul va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite și va avea 849 de paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de urgență, 27 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operație, servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie, cardiologie intervențională etc.
Astfel, spitalul va deveni un centru de nivel terțiar pentru rețeaua de spitale din regiunea NV, pentru a trata pacienții critici și cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii și practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente și sigure din punct de vedere clinic. Spitalul va folosi noi modele operaționale pentru activități medicale, de management și pentru gestionarea integrată a instalațiilor.
Spitalul regional de urgență Cluj va fi înființat conform legii și va fi organizat ca spital public în administrarea MS.