//Autorul unei crime duble din Cluj-Napoca internat la psihiatrie

Autorul unei crime duble din Cluj-Napoca internat la psihiatrie

AL SHAMALI OMAR JAMAL, autorul unei crime duble care a avut loc în comuna Baciu, unul dintre ”sateliții” municipiului Cluj-Napoc, a fost internat la psihiatrie.

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi, în consecinţă, dispune internarea medicală provizorie, nevoluntară, într-o instituţie specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii a inculpatului A. S. O. J., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii violenţă în familie, prev. de art. 199 alin. 1 Cp rap. la art. 189 alin. 1 lit. f Cp. Potrivit art.272 C.pr.pen., onorariul avocaţial din oficiu, în sumă de 340 lei, cuvenit av.Szilagyi Kinga, se suportă de la FMJ. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare.

arată soluția pe scurt a instanței.

El a contestat decizia de internare, iar Curtea de Apel Cluj se va pronunța în următoarele zile.

Crima a avut loc la sfârșitul lunii august. În cursul zilei de miercuri, 31 august, în jurul amiezii, în timp ce se afla în locuinţa familială din satul Baciu, bărbatul le-a ucis pe mama şi bunica sa (P. V. D. şi P. V.), prin aplicarea mai multor lovituri cu corpuri dure, la nivelul capului.

„Din cercetările efectuate în cauză până în prezent a rezultat că inculpatul locuieşte în localitatea Baciu, împreună cu mama sa P.D.V., soţul acesteia, I. R., şi P. V., mama lui P. D. V.. În ziua de 31 august, în jurul orei 08,30, persoana vătămată I. R. a discutat cu soţia sa iar aceasta i-a confirmat că este bine şi că este la serviciu.

În jurul orei 12, cei doi soţi au discutat din nou, iar cu acea ocazie P. D. V. i-a spus lui I. R. faptul că merge până acasă, întrucât mama ei nu se simte bine.

După aproximativ 20 de minute, întrucât soţia nu îl anunţase cum se simte mama sa, I. R. a apelat-o pe aceasta de mai multe ori, fără ca ea să-i răspundă. Martorul a apelat-o şi pe P. V., soacra sa, însă nici aceasta nu i-a răspuns la telefon”, arată magistrații clujeni.

La un moment dat, la unul din apelurile iniţiate pe telefonul soacrei a răspuns Al Shamali Omar Jamal, care i-a spus că bunica lui se simte mai bine şi este în pat, iar despre mama sa a afirmat că nu ştie unde este şi că aceasta nu ar fi venit acasă.

Întrucât soțul mamei sale insista că aceasta plecase acasă, Al Shamali Omar Jamal i-a spus acestuia „hai şi vezi, dacă nu crezi”.

Ținând cont că, în trecut, Al Shamali Omar Jamal i-a mai ameninţat cu moartea şi i-a agresat fizic pe membrii familiei, bărbatul şi-a dat seama că se întâmplase ceva rău, motiv pentru care a apelat la o cunoştinţă care locuieşte în apropiere şi i-a cerut acesteia să meargă până la locuinţa familiei sale pentru a vedea ce se întâmplă.

I.R. s-a învoit de la serviciu şi a decis să meargă acasă, sunându-l în acest scop şi pe fratele lui Al Shamali Omar Jamal, iar cei doi s-au deplasat la blocul în care locuiesc, au parcat maşina şi au urcat la etaj.

În momentul în care au ajuns în faţa uşii de acces, au fost întâmpinaţi de Al Shamali Omar Jamal, pe care l-au întrebat ce s-a întâmplat, iar acesta a scos din buzunarul pantalonilor şi un briceag, care era închis. Cei doi bărbaţi s-au retras și au sunat la Poliție.

A intervenit Poliția

Imediat după ce cei doi au coborât în faţa blocului, a venit şi Al Shamali Omar Jamal, care a început să strige la ei și să îi înjure, astfel că cei doi bărbaţi au plecat cu maşina din acel loc.

„Au oprit la o distanţă care le permitea să aibă vizibilitate asupra străzii unde se afla blocul în care era apartamentul şi, în timp ce aşteptau sosirea unui echipaj de poliţie, l-au observat pe Al Shamali Omar Jamal cum s-a deplasat spre o altă stradă din Baciu, revenind din acea direcţie după aproximativ 15 – 20 de minute.

După sosirea poliţiştilor la faţa locului, cei doi bărbați au rămas în faţa blocului iar poliţiştii au urcat la apartament, unde au constatat că numitele P. V. D. şi P. V. erau ucise, prezentând urme vizibile de agresiune”, au precizat judecătorii Tribunalului Cluj.

Aceștia au menționat că la dosarul cauzei sunt probe care demonstrează existenţa infracţiunii de violenţă în familie, în modalitatea omorului, concret în sensul existenţei probelor şi indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Al Shamali Omar Jamal a comis infracţiunea pentru care este cercetat.

„Măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului şi necesară pentru buna desfăşurare a procedurilor judiciare, în contextul în care ancheta penală se află într-un stadiu incipient şi se impune lămurirea mai multor aspecte legate de împrejurările comiterii faptei, cum ar fi armele crimei sau ce s-a întâmplat cu acestea ulterior consumării infracţiunilor (dat fiind faptul că, în momentul efectuării cercetării la faţa locului, nu au fost identificate obiecte cu privire la care să se poată afirma fără dubiu că au fost folosite ca arme de atac).

Or, dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate, există riscul ca acesta să ascundă diferite probe sau să altereze urmele cu relevanţă pentru cauză, cu consecinţa îngreunării aflării adevărului.

Mai mult, este clar faptul că lăsarea sa în libertate poate induce în rândul opiniei publice un sentiment de neîncredere în instituţiile publice care ar trebui să intervină atunci când se săvârşesc infracţiuni atât de grave”, au conchis magistrații Tribunalului Cluj.