//Școlile din Cluj rămân deschise

Școlile din Cluj rămân deschise

Școlile din Cluj-Napoca vor rămâne deschise deoarece gradul de ocupare a paturilor din spitalele Covid nu a depășit valoare critică de 75%.

Gradul de ocupare a paturilor dedicate pacienților cu COVID-19 a scăzut la 65,4% în județul Cluj, pentru că autorităţile au suplimentat numărul de paturi în spitale, pentru ca ponderea celor ocupate de pacienţi să nu depăşească procentul.

“Da, este 65,4% (gradul de ocupare a paturilor n.red.). Alaltăieri (marţi n.red.), DSP a avut o întrevedere cu managerii de spitale şi s-a mărit capacitatea în spitale de la aproximativ 700 de paturi în total la peste 1.000 în judeţ”, a declarat, joi, prefectul Tasnadi Szilard.

Astfel, dacă în urmă cu o săptămână, joi 27 ianuarie, gradul de ocupare a paturilor era în judeţul Cluj de 67,5%, s-a ajuns ca joi 3 februarie gradul de ocupare să scadă la 65,4%, deşi numărul de îmbolnăviri şi de internări a crescut constant.

“La Cluj într-adevăr avem cea mai mare rată de ocupare a acestor paturi, dacă se păstrează trendul ascendent şi, din păcate, conform specialiştilor, următoarele două săptămâni vor fi foarte grele, pentru că numărul infectărilor va creşte. Dacă se păstrează acest trend de creştere, Clujul va intra cu siguranţă de săptămâna viitoare în online cu toate şcolile şi grădiniţele”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, duminică seara, la un post tv.

Conform regulilor stabilite de Ministerul Sănătății și al Educației, unitățile de învățământ de închid dacă gradul de ocupare al paturilor în spital depășește 75%.