//Alba: Polițiștii au verificat aproape 2.000 de persoane

Alba: Polițiștii au verificat aproape 2.000 de persoane

În ultimele 24 de ore, în cadrul activităţilor desfăşurate au participat 203 poliţişti şi poliţişti locali, alături de jandarmi, au fost controlate 104 societăţi comerciale/ persoane fizice autorizate, 99 de mijloace de transport din care 69 mijloace de transport în comun şi au fost legitimate 1.986 de persoane.

De asemenea au fost verificate 91 de obiective de interes precum restaurante, fastfood-uri, hoteluri, pensiuni, cabane şi alte spaţii de cazare.

Echipele de control au depistat şi sancţionat 53 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală şi 3 persoane care nu au respectat măsurile privind deplasarea.

De exemplu, cu ocazia unei acţiuni punctuale, organizată la Alba Iulia au fost verificate 56 de societăţi comerciale şi 78 de mijloace de transport şi au fost legitimate 290 de persoane. Au fost depistate 4 persoane care nu respectau regulile de protecţie sanitară.