//Brașov: Dosar DNA ”masacrat” de judecători

Brașov: Dosar DNA ”masacrat” de judecători

Un dosar instrumentat de procurorii DNA Brașov a fost aproape anulat în instanță de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Este vorba despre deputatul Mihai Popa, fost PSD, actual Pro România, acuzat de șantaj.

Ieri, Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, condus de vicepreședintele Iulian Dragomir a menținut soluția de achitaredispusă de instanța de fond. Rechizitoriul a fost făcut de de procuroarea Monica Munteanu.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie impotriva sentintei penale nr. 200 din 15 mai 2019 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala, in dosarul nr. 3521/1/2017, privind pe intimatul inculpat Popa Mihai Valentin.

In baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea apelului declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie raman in sarcina statului.

In baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedura penala onorariul cuvenit aparatorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Popa Mihai Valentin, pana la prezentarea aparatorului ales, in suma de 220 lei, ramane in sarcina statului. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 09 noiembrie 2020

arată soluția de achitare a ÎCCJ.

Procurorii anticorupţie arată în ordonanţă că în cursul anului 2017 primarul unui municipiu din judeţul Braşov ar fi evocat posibilitatea revocării din funcţie a unei persoane care făcea parte din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei, pe fondul unor nereguli constatate de Curtea de Conturi şi ca urmare a refuzului acelei persoane de a-şi îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului.

“Situaţia a fost adusă la cunoştinţa inculpatului Popa Mihai Valentin care a luat hotărârea de a-şi folosi influenţa şi autoritatea dată de funcţiile politice deţinute pentru menţinerea în funcţie a persoanei vizate de revocare (persoană care era o protejată a sa), deşi potrivit Legii 95/2006 nici Consiliul Local şi nici Parlamentul nu are competenţa să decidă sau să impună o anumită decizie cu privire la ocuparea funcţiilor de conducere într-un spital municipal”, se menţionează în comunicat.

Concret, arată DNA, Mihai Valentin Popa i-ar fi cerut imperativ primarului, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar şi prin intermediari, să o menţină în funcţie pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcţia de conducere pe care o deţinea la spital i-ar crea “mari probleme de imagine şi în partid” şi i-ar ştirbi imaginea de lider local care îşi protejează oamenii apropiaţi şi controlează deciziile autorităţilor în raza sa.

“Întrucât primarul nu s-a conformat ordinului primit, Mihai Valentin Popa, utilizând telefonul unei alte persoane (pentru a nu se putea stabili o legătură directă), i-a transmis ameninţări managerului spitalului, i-a solicitat în mod imperativ să revină asupra deciziei de a o înlocui pe protejata sa din funcţia pe care o deţine la spitalul respectiv, ameninţându-l că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele primarului vor fi blocate în Consiliul local pe care, în calitate de lider al organizaţiei locale de partid, îl controlează”, precizează DNA.

DNA mai precizează că, în luna septembrie 2017, la cererea primarului unei comune, coleg de partid cu Mihai Valentin Popa, acesta din urmă şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea asupra unei persoane din conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, astfel încât reprezentanţii şcolii din acea comună să fie scutiţi de sancţiuni, deşi nu luaseră măsurilor impuse de inspectorii DSP.

“Un control efectuat la acea şcoală anterior constatase nereguli grave, respectiv lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, spaţiu necorespunzător pentru programul ‘laptele şi cornul’, spaţiu necorespunzător de desfăşurare a cursurilor pentru o grupă mică de grădiniţă, iar pentru remedierea neregulilor constatate se stabiliseră termene stricte de care depindea inclusiv obţinerea unei noi autorizaţii sanitare”, mai notează anchetatorii.