Matei Strugurel este primul român care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Sentinața nu este definitivă și a fost emisă de Judecătoria Buzău.

El a fost judecat după ce, în luna aprilie a acestui an, a fugit din spital unde fusese internat pentru că tușea puternic. Testul pentru COVID-9 a ieşit negativ, dar medicii l-au diagnosticat cu TBC şi au hotărât să-l ţină sub supraveghere, scrie Digi24.
Bărbatul a fugit, însă, din spital de frică să nu ia COVID-19. Vezi aici decizia instanței.
A fost condamnat la un an de închisoare cu executare
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
El a fost obligat și la plata a 550 de lei cheltuieli de judecată. Sentința poate fi atacată cu recurs.