Organizatorii UNTOLD anunță primii artiști care vor urca în acest an pe scena principală a festivalului între 4 și 7 august. Unii dintre ei vin pentru prima oară în România sau la UNTOLD. David Guetta, Don…
DNA făcut ”105 dosare de pandemie”
DNA și-a prezentat azi bilanțul,. potrivit căruia din cele 105 dosare pe „corupţia de pandemie”, în 2020, DNA a soluţionat doar cinci dosare, cu şase inculpaţi, prin doar două rechizitorii. 24 de dosare ale DNA…
Mureș: milionarul Remus Bența și un consilier ministerial…
Remus Bența, patronul DAW Bența și unul dintre imobiliarii mureșeni, a fost achitat definitiv. Din 2015, a fost judecat în dosarul de corupție alături de fostul consilierul OLĂNESCU ROZEMARIE GUDRUN ISIS din cadrul Ministerului Dezvoltării,…
Polițistul din Reghin acuzat de șantaj a fost…
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe RAICA FLORIN ROBERTO, la data faptelor ofițer de poliție în cadrul Poliției municipiului Reghin, pentru comiterea infracțiunilor de - trafic de influență (trei fapte) și - șantaj. ”În…
Mureș: Judecătorii au făcut harcea-parcea dosarul polițiștilor corupți…
Încă înainte de a ajunge să fie judecat pe fondul cauzei, Curtea de Apel Mureș a dispus anularea probelor consistente din dosarul lotului de polițiști corupți din Reghin. Tribunalul Mureș a considerat că rechizitoriul este…
Mureș: Fost manager de spital condamnat definitiv
Magistrații Curții de Apel Mureș au decis să le condamne definitiv pe Sanda Nicoleta Monica, fost manager al SPITALULUI MUNICIPAL DR GH. MARINESCU din Târnăveni, și pe Moldovan Anna, director financiar în cadrul acestui spital.…
Mureș: Percheziții DNA soldate cu două persoane reținute
În urma unei acțiuni a DNA Mureș, două persoane au fost reţinute într-un dosar de şantaj şi luare de mită, care implică şi un angajat al unei instituţii publice. "La data de 6 octombrie, poliţiştii…