Un tânăr de 24 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost reținut de polițiști după ce a lovit, de mai multe ori, o fetiță cu toporul. Bărbatul, acuzat de tentativă de omor, a continuat să lovească copilul, chiar și după ce acesta a căzut la pământ. din fericire, fetița în vârstă de 10 ani a supraviețuit atacului.
Ieri, Tribunalul Brașov a dispus reținerea agresorului pentru 30 de zile cu acuzația de tentativă de omor.
Marţi, tânărul aflat în municipiul Săcele, a aruncat spre o fetiţă de 10 ani un topor, nereuşind să o nimerească. Copila a fugit, iar tânărul a urmărit-o şi a reuşit să o ajungă la scurt timp. Individul a lovit fata în cap cu toporul şi, în timp ce aceasta se ţinea de gardul unei case pentru a-şi menţine echilibrul, a mai lovit-o de două ori cu toporul în spate.
„În timp ce minora se afla căzută la pământ, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu picioarele în zona corpului”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.