Potrivit unor surse, Romsilva ar urma să concedieze masiv din personal de la începutul anului viitor. sunt vizați aproximativ 4.000 de silvicultori.
Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, Teodor Țigan, ar fi anunțat că anul viitor va reorganiza regia fie pe formatul euroregiunilor, fie prin reorganizare la 25 de direcții silvice. Astfel, 25-30% din angajații regiei vor fi dați afară, adică concediați, arată puterea.ro.
Asta înseamnă că dintre cei 16.700 de angajați, peste 4.000 de silvicultori vor fi trimiși în șomaj.
Numai că, Teodor Țigan nu prea știe cum se va face disponibilizarea pentru că el este preocupat să obțină bonusul de performanță. Ca atare, nici până acum nu prea a înțeles ce înseamnă să faci management la o regie cu peste 16.000 de angajați, deși se sfătuiește săptămânal, mai ales la vânătoare, cu controversatul director Cezar Răduță.