La ICR New York va fi difuzat un film documentar despre cum a fost înființat Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord. Intitulat ”Dreptul de a fi”, filmul explorează viaţa din comunităţile evreieşti transilvănene în România interbelică. Realizat ecranizării, Edward Staroselsky, tratează destinul tragic al oamenilor după declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial. Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord este o instituţie unică în România, care funcţionează în vechea sinagogă din Şimleu Silvaniei, acum restaurată.
La discuţia despre saga înfiinţării acestui muzeu şi despre existenţa comunităţii evreieşti din Transilvania în perioada interbelică şi după ocupaţia hortystă participă dr. Alexander Hecht şi Daniel Stejeran, fondatorul şi, respectiv, directorul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, dr. Ana Bărbulescu, şefa Departamentului de cercetare al Institutului Naţional „Elie Wiesel” pentru Studiul Holocaustului din România, precum şi dr. Roberta Seret, scriitoare şi expertă în cinematografia dedicată tragediei evreieşti.
Evenimentul, care va fi difuzat în regim live pe pagina de Facebook a ICR New York în data de 27 ianuarie, începând cu ora 21.00, ora României, va fi deschis cu un cuvânt introductiv de A.G. Weinberger, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, şi va fi moderat de directorul ICR New York, Dorian Branea.
Pentru a oferi o imagine mai cuprinzătoare a vieţii de zi cu zi a evreilor transilvăneni, fragmente din expoziţia principală a Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord vor fi prezentate şi pe website-ul ICR New York, www.rciusa.info.