Prin intermediul unui proiect umanitar, 1000 de femei din România, victime ale violenței domestice, vor primi acces la MINERVA, un buton de panică mascat într-o bijuterie, pentru a putea apela instant 112 în cazul în care agresorul încalcă ordinul de protecție.
În cadrul proiectului, Vodafone România va oferi cele 1.000 SIM-uri M2M și serviciile de conexiune telecom necesare funcționării acestora, şi va contribui financiar la susţinerea activităţii de management al proiectului.
„Când mi-a povestit Melania Medeleanu despre iniţiativa Asociaţiei Zi de Bine, am simţit cum eforturile noastre din ultimul an în ceea ce priveşte protejarea victimelor violenţei domestice vor putea căpăta o nouă dimensiune, prin complementaritate. Proiectul Iubirea care bate la ochi vine în completarea demersurilor Fundației Vodafone România de a sprijini victimele violenței domestice prin dezvoltarea aplicației mobile gratuite Bright Sky Ro. Dacă aceasta are un rol de suport, dar și de educare și prevenție prin informațiile și funcționalitățile sale, proiectul Iubirea care bate la ochi susține victimele care au făcut deja primii pași spre a se salva din mediul toxic și care au nevoie să fie protejate în cazul nerespectării ordinului de protecție de către abuzatori. Ambele iniţiative sunt cu atât mai relevante în contextul pandemic actual în care numărul cazurilor de abuz domestic a crescut, ca urmare a izolării.” a declarat Cristina Stăiculescu, Director de Comunicare & CSR Vodafone România.
Lansat în luna mai a acestui an, Bright Sky Ro este un instrument digital gratuit, care vine în sprijinul victimelor violenței domestice, oferind asistență și informații utile persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care vor să ajute în astfel de cazuri. Aplicația a fost dezvoltată și adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat al Fundației Vodafone România cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității), Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania. Bright Sky Ro este disponibilă în AppStore și Google Play Store în limbile română, engleză și maghiară. De la lansare, aplicația mobilă a fost descărcată pe 2.281 de terminale, având în acest moment peste 1.000 de utilizatori activi.