//Un milionar clujean care a ucis un om pe trecerea de pietoni condamnat cu suspendare

Un milionar clujean care a ucis un om pe trecerea de pietoni condamnat cu suspendare

Daniel Dumitraș, patronul Coratim și unul dintre milionarii Clujului, a fost condamnat cu suspendare după ce a călcat un om pe trecerea de pietoni. El le-a declarat judecătorilor că nu a văzut persoana pe care a ucis-o și că doar a simțit ”o uşoară vibrare a maşinii” când a trecut cu mașina tânărul pe care l-a omorât.

Daniel Dumitraș

El a primit 1,6 ani cu suspendare și trebuie să achite 330.000 de euro familiei victimei. Milionarul de la Coratim nu va mai avea voie să se urce a volan timp de 2 ani. Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca a fost atacată cu apel. 

A recunoscut săvârşirea faptei şi a descris împrejurările în care a avut loc, declaraţia sa coroborându-se cu celelalte mijloace de probă existente la dosarul cauzei. Acesta a precizat că în momentul în care a efectuat virajul la stânga pentru a ieşi cu autoturismul marca Jaguar din parcarea restaurantului Coratim nu a observat pietonii care erau angajaţi în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, a simţit doar o uşoară vibrație a maşinii şi imediat a văzut că o persoană din partea stângă a maşinii a început să urle”, se arată în motivarea instanței.

Milionarul a spus că ”la ieşirea din parcarea nu există indicator rutier de obligare dreapta sau stânga, doar marcaj longitudinal simplu continuu care delimitează sensurile de mers, înainte şi după trecerea de pietoni”. 

Tânărul ucis de Daniel Dumitraș

Judecătorul l-a tratat cu indulgență pe Daniel Dumitraș pentru că nu avea antecedente penale şi pentru că ”inculpatul era integrat social, implicat în proiecte umanitare, căsătorit, copii în întreţinere, precum şi circumstanţele săvârşirii faptei şi normele legale privind circulaţia pe drumurile publice încălcate”. 

Instanţa a mai reţinut că ”ivirea unor astfel de situaţii sau împrejurări în care, într-un timp foarte scurt, poate fi pusă în pericol sănătatea sau viaţa pietonilor nu este o chestiune imprevizibilă sau foarte puţin probabilă, ţinând¸ într-o anumită măsură, de specificul activităţii de conducere a autovehiculelor”.