După ce Ministerul Justiției a majorat salariile magistraților și pensiile acestei categorii privilegiate cresc cu cu 20%. Majorările vor fi operate începând cu luna viitoare. Ministrul Cătălin Predoiu a emis un ordin în data de 30 decembrie 2021 prin care a majorat Valoarea Sectorială de Referinţă (VSR) pentru magistrați – în funcție de care se calculează salariul acestora – de la 465 de lei la 605 lei. Frapant este faptul că această creștere salarială nu a fost făcută în mod public, ci pe repede-înainte!
Pensiile speciale ale magistraților sunt raportate la drepturile salariale aflate în plată, drept urmare, și pensiile speciale ale magistraților vor crește, în acest an.
Măsura va intra în vigoare pentru drepturile aferente lunii februarie.
Ministrul Cătălin Predoiu, cel care a semnat ordinul în acest sens, susține că astfel Ministerul Justiției va evita cheltuieli de zeci de milioane de lei pentru procese intentate de magistrați pentru recuperarea unor drepturi salariale, mai scrie HotNews.
Salariul mediu net pentru judecători, procurori, grefieri, personal conex, consilieri probațiune este 8.765,5 lei, înainte de Valoarea de referință Sectorială 605.
Salariul mediu net pentru fiecare categorie, înainte de majorarea valorii de referință:
- Judecător 13.369 lei
- Procuror 13.473 lei
- Grefier 5.232 lei
- Personal conex 2.988 lei
- Consilieri probațiune 4.985 lei
Pensia medie de serviciu pentru magistrați era, în decembrie, de 20.159 lei, beneficiind de ea 4.452 de magistrați.