//Pedofil condamnat cu… suspendare

Pedofil condamnat cu… suspendare

În toamna anului trecut, Curteanu Robert Valentin a fost condamnat pentru pornografie infantilă la o pedeapsă cu… suspendare. Verdictul a fost dat de judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești. Ulterior, el a deschis un proces la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în care a cerut anularea condamnării, dar i s-a respins cererea.

”Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Curteanu Robert Valentin împotriva deciziei penale nr. 978 din data de 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2021”

arată soluția pe scurt a ÎCCJ

a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice (faptă petrecută în perioada iulie – august 2019)  de către judecătorii Tribunalul Prahova, care l-au condamnat la pedepasa de 2 ani de închisoare cu suspendare și la 100 de zile de muncă în folosul comunității. Judecătorii au dispus totodată ca bărbatul să plătească daune morale în valoare de 20.000 de lei către persoana vătămată.

Sentința Tribunalului Prahova a fost atacată la Curtea de Apel Ploiești care, în data de 29 octombrie anul trecut a pronunțat soluția definitivă în acest caz:

  • înlătură dispoziţiile referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
  • interzice inculpatului Curteanu Robert Valentin, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1) lit. a), b) şi n) (dreptul de a comunica cu victima C.A.) C.p., pe o durată de 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 2 ani închisoare.
  • majorează suma la care inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile cu titlu de daune morale către partea civilă Ciubeică Andreea Lăcrămioara, de la 20.000 de lei la 80.000 de lei.

Curteanu Robert Valentin a fost prins de procurorii DIICOT că avea în laptopul său filmări realizate cu telefonul în care protagonistă era fetiţa de 10 ani a vecinilor săi. Potrivit publicației ziarulincomod.ro, copila apărea dezbrăcată în baie, fotografiată în poziții indecente.