Curtea Constituțională a României a respins sesizările făcute împotriva legii care stabilește că evazioniștii care achită prejudiciul scapă de închisoare. Legea a fost contestată de Avocatul Poporului, Înalta curte de Casație și Justiție și Guvern.
Legea prevede că se poate aplica o amendă în locul închisorii în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.
Potrivit ICCJ, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite că se impune a se examina de către Curtea Constituţională dacă adoptarea actului normativ în discuţie s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) şi ale art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, în coordonatele trasate prin Decizia nr. 679/2020 a CCR, dar şi prin jurisprudenţa anterioară a acesteia, întrucât forma adoptată de Camera Deputaţilor (Cameră decizională) modifică substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia legii adoptate de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie.
Totodată, sesizarea priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului unic pct. 4 (art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2014) în raport cu prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii, astfel cum a fost conturat acest principiu în jurisprudenţa CCR şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât, contrar cerinţelor impuse de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, dispoziţiile textului de lege arătat nu permit stabilirea, în mod clar, precis şi previzibil, care sunt inculpaţii care beneficiază de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2015.
Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.