Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a avocatului Apostol Constantin Viorel, la data faptei consilier juridic și avocat al Primăriei comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova, și al Consiliului Local Filipeștii de Pădure, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în formă continuată.
Conform comunicatului de presă, alături de avocatul din Baroul Prahova, a fost trimisă în judecată și Niculae Daniela Georgeta, la data faptei secretar al comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2006 – 2012, conducerea primăriei comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova, cu încălcarea legii, ar fi dispus acordarea nelegală de finanțări nerambursabile de la bugetul local (în valoare de 2.204.986 lei), unei asociații sportive, fapt ce ar fi determinat crearea unui avantaj patrimonial în beneficiul asociației și totodată un prejudiciu bugetului local al comunei Filipeștii de Pădure (comunicat nr. 3 din „Buletin de presă decembrie 2017 – partea I” http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8616).
În același context, primarul și viceprimarul comunei (trimiși în judecată anterior) ar fi beneficiat de ajutorul celor doi inculpați menționați mai sus, în sensul că:
– inculpatul Apostol Constantin Viorel, în calitățile menționate mai sus, ar fi participat la crearea aparenței nereale că asociația respectivă era o persoană juridică aflată în subordinea Consiliului Local și nu ar fi făcut cunoscut consilierilor faptul că hotărârile de consiliu local în baza cărora au fost stabilite sumele de bani ce au fost virate asociației au fost nelegale,– inculpata Niculae Daniela Georgeta, în calitatea de secretar al comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova, cu știință, ar fi întocmit mai multe documente și ar fi avizat pentru legalitate hotărârile menționate mai sus (care nu respectau condițiile de fond și de formă).
Primăria Filipeștii de Pădure a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză.