//Consiliul Județean Cluj a pierdut un proces de 20 milioane lei

Consiliul Județean Cluj a pierdut un proces de 20 milioane lei

Consiliul Județean Cluj a pierdut un proces de 20 milioane lei (19.555.380,39 lei) pe subiectul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID). Compania Atzwanger S.P.A., care a participat la licitația și, ulterior, la construirea CMID Cluj a deschis la Camera de Internațională de Comerț de la Paris un proces împotriva Consiliului Județean Cluj.

Nemulțumirile reprezentanților companiei au constat în faptul că, la sfârşitul anului 2014, administrația județeană clujeană a reziliat contractul cu Atzawanger pentru implementarea proiectului CMID. Motivul invocat a fost executarea unor lucrări neconforme. Ulterior, în ianuarie 2015 CJ Cluj a depus o plângere penală împotriva firmelor care au executat lucrările la centru.

În 2017, reprezentanții Atzwanger au formulat o cerere de arbitraj iar disputa între companie și CJ Cluj a ajuns la Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera Internațională de Comerț Parisastfel, s-a dispus ca administrația județeană condusă de liberalul Alin Tișe să plătească despăgubiri pentru Atzwanger SPA. 

Alin Tișe

Ulterior, CJ Cluj a atacat la Curtea de Apel Cluj hotârârea Camerei Internaționale, dar instituția condusă de Tișe a pierdut și de această dată.

Instanța clujeană a decis să ”respingă acţiunea în anularea hotărârii arbitrale pronunţate la data de 22.06.2021 în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH, formulată de reclamantul J.C. – C.J.C. Respinge acţiunea în anularea hotărârii arbitrale pronunţate la data de 22.06.2021 în Dosarul ICC nr. 23183/MHM/HBH, formulată de reclamanta A. SpA. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, arată soluția pe scurt a instanței care poate fi accesată AICI 

În 2019, CJ Cluj a acordat fără licitație contractul de proiectare și execuție al CENTRULUI DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR (CMID) Cluj Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca (RADP). Valoarea lucrării a fost de 54,7 milioane de lei.

RADP Cluj-Napoca este o instituție aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca, instituție condusă de Emil Boc. Cei doi, Tișe și Boc fac parte din același partid și cerc de interese.