//Cluj: Închisoare pe viață pentru taximetristul care și-a înjunghiat fiul de 8 ani

Cluj: Închisoare pe viață pentru taximetristul care și-a înjunghiat fiul de 8 ani

Procurorii clujeni au cerut, la primult termen al procesului, închisoarea pe viață pentru taximetristul clujean judecat că și-a înjunghiat copilul.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat.

Procurorii susţin că în sarcina inculpatului s-a reţinut că în noaptea de 25 iulie 2020, după o prealabilă activitate de premeditare, şi-a înjunghiat fiul de 8 ani cu un cuţit, provocându-i decesul.
Bărbatul a fost prins după trei zile în zona localităţii Filea de Jos, comuna Ciurila.

Acesta şi-a recunoscut faptele, iar procurorii cer închisoare pe viaţă.
„Urmărirea penală s-a desfăşurat faţă de inculpatul arestat preventiv începând cu data de 29.07.2020, acesta recunoscând procurorilor săvârşirea faptei. În cursul urmăririi penale s-a stabilit că după comiterea crimei faţă de fiul său, inculpatul a încercat să îşi suprime viaţa. În cuprinsul rechizitoriului, procurorii au propus pedeapsa detenţiunii pe viaţă”, se arată în comunicat.


Băieţelul de 8 ani din Cluj-Napoca fusese dat dispărut de acasă în 25 iulie şi era căutat de Poliţie. Acesta a fost găsit mort, într-un sat din zona oraşului Turda.