Potrivit anunțului făcut de IPJ Cluj, noul șef al instituției este Comisarul Constantin Ilea. Antecesorul lui, Mircea Rus, a fost demis săptămâna trecută pentru o serie de nereguli. Nici Ilea nu a stat departe de probleme, numele lui apărând într-un dosar de șantaj între traficanți de droguri.
„Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este împuternicit să comunice următoarele:
Prin dispoziția inspectorului general al Poliției Române, începând cu data de 15 noiembrie, comisarul-șef de poliție Constantin ILEA, adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, va îndeplini, conform fișei postului, și atribuțiile de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj”, se precizează într-o informare de presă.
Constantin Ilea s-a născut la data de 10 septembrie 1977, în Râmnicu-Vâlcea, este căsătorit și are doi copii.
Acesta a urmat, în perioada 2008-2010, cursurile Universității Creştine „Dimitrie Cantemir” Bucureşti, Facultatea de Drept Cluj-Napoca, specilizarea știinţe penale şi criminalistică – diplomă master.
În perioada 2004-2005, a urmat cursurile Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie, specializarea psihologie judiciară.
Între anii 1997-2001, a urmat studiile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, Facultatea de Drept.
Începând cu data de 1 octombrie 2016 este împuternicit adjunct al şefului Inspectoratului de Poliție Juedețean Cluj.
Dosar de șantaj
Numele lui Ilea apare în dosarul fostul șef Antidrog Cluj, Liviu Șipoș, pensionat acum. El constituit o grupare care fila și urmărea diverși afaceriști și chiar un faimos traficant de droguri din anii 2000, Sfârlea Torino, și îi șantaja.
Șipoș a început să vehiculeze informații și chiar l-a anunțat pe adjunctul Poliției Cluj, comisarul șef Constantin Ilea, că Torino s-a reapucat de trafic de droguri și că urma să importe din Ucraina piese de mobilier (mese) în care erau ascunse droguri.
Liviu Șipoș și gruparea lui au făcut chiar și o intervenție pe specificul poliției și a blocat în trafic autoturismul Jeep Wrangler al unuia dintre actualii parteneri de afaceri ai fostului traficant. ”Locotenentul” lui Liviu Șipoș, Adrian Groșan, s-a urcat în dreapta, având în mână un pistol, și i-a spus partenerului lui Torino că deține informații că se ocupă în continuare de traficul de droguri.
Lui Sfârlea Torino i s-a cerut suma de 200.000 de euro pentru a opri ancheta, acesta crezând că are de-a face cu polițiști reali.
”La data de 05.12.2019, în mun. Cluj-Napoca inculpatul Groșan Adrian, împreună cu inculpatul Neagu Nicolaie, folosind un autovehicul marca Dacia Sandero, cu nr. de înmatriculare *** , au urmărit-o pe persoana vătămată *** , ce se deplasa cu autovehiculul marca Jeep Wrangler, cu nr. *** , pe care era montat de către inculpatul Neagu Nicolaie un dispozitiv de localizare prin GPS.
Astfel, la data de 05.12.2019, în jurul orei 20:30, în zona autogării ,,Beta” din mun. Cluj Napoca, inculpatul Groșan Adrian a blocat în trafic, cu autoturismul Dacia Sandero, autovehiculul condus de persoana vătămată *** , după care a coborât din autovehicul, s-a urcat la bordul autovehiculului marca Jeep și folosind un pistol, a constrâns-o prin amenințarea pe persoana vătămată să îi stabilească o întâlnire cu persoanele vătămate *** și *** . În contextul amenințărilor, inculpatul Groșan Adrian i-a solicitat persoanei vătămate *** să-l conducă până în locul unde se afla *** .
În acest scop fiindu-i teamă de consecințele unui refuz persoana vătămată *** , prin intermediul persoanei vătămate *** , sub un fals pretext, i-a cerut persoanei vătămate *** să o ajute la sediul societății, ocazie cu care a aflat că persoana vătămată *** se afla deja în com. Florești****, jud. Cluj, asupra *** , la sediul S.C. *** S.R.L. și S.C. *** S.R.L.
În momentul în care persoana vătămată *** a ajuns cu inculpatul Groșan Adrian la sediul Societății, a contactat-o telefonic pe persoana vătămată *** și a rugat-o să îi comunice persoanei vătămate *** să iasă afara iar ulterior i-a cerut să urce în autovehiculul marca Jeep pentru a discuta cu inculpatul Groșan Adrian, acesta din urmă ținând în permanență legătura telefonică cu o altă persoană pentru a-i transmite rezultatul discuțiilor purtate.
Cu această ocazie, inculpatul Groșan Adrian i-a atras atenția persoanei vătămate *** că el și angajatorii săi (persoanele vătămate *** și *** ) sunt urmăriți de foarte mult timp și că deține informații și probe privind implicarea lor în acțiuni de trafic de droguri, iar dacă nu ajung la o înțelegere, persoanele vătămate *** , *** și *** vor fi arestate. Pentru a evita luarea măsurii arestării, inculpatul Groșan Adrian i-a solicitat persoanei vătămate *** , să îi remită suma de 200.000 Euro, cash”, se arată în rechizitoriul procurorilor DIICOT.
Liviu Șipoș și polițistul Dragoș Călin Marc s-au întâlnit în decembrie 2019 și cu șeful de atunci al Serviciului Antidrog Cluj, comisarul Constantin Ilea, actualul adjunct al Poliției Cluj.
”La data de 19 octombrie 2020 a fost audiat în calitate de martor inculpatul Marc Dragoș Călin, context în care acesta a susținut următoarele aspecte legare de inculpatul Șipoș Liviu:
”Îmi desfășor activitatea profesională în cadrul DCCO – BCCO Cluj-Napoca din anul 2001. Pe inculpatul Șipoș Liviu îl cunosc din anul 2001. Acesta mi-a fost tutore profesional și este cel care m-a învățat primii pași ai muncii de poliție în cadrul serviciului Antidrog. Am lucrat împreună din anul 2001 și până în anul 2005 sau 2006, nu rețin exact, când acesta s-a transferat la P.N.A.
În cursul lunii decembrie 2019, înainte de sărbători, inculpatul Șipoș Liviu m-a contactat telefonic și mi-a solicitat să stabilim împreună o întâlnire cu șeful B.C.C.O., comisar șef Ilea Constantin pentru a purta o discuție. Am discutat cu domnul Ilea Constantin și acesta a fost de acord cu întâlnirea.
În acest sens, tot în cursul lunii decembrie, m-am întâlnit cu Șipoș Liviu și cu Ilea Constantin la hotelul Grand Hotel Napoca din Cluj-Napoca. Cu această ocazie, inculpatul Șipoș Liviu ne-a comunicat faptul că are suspiciuni cu privire la faptul că numitul *** (Vladimir Sfîrlea Torino – n.r.) ar fi implicat din nou în traficul internațional de droguri.
Menționez faptul că, în perioada 2001-2003, împreună cu Șipoș Liviu și alți colegi, în calitate de ofițeri antidrog, am lucrat într-un dosar penal în urma căruia am reușit să destructurăm o rețea internațională de trafic de droguri, foarte periculoasă, coordonată de *** (Vladimir Sfîrlea Torino – n.r.). Bănuiesc că din acest motiv, inculpatul Șipoș Liviu m-a contactat pe mine și nu pe altcineva, eu fiind singurul care a mai rămas în structura de antidrog și care a lucrat în acel dosar.
Cu ocazia întâlnirii din decembrie 2019, inculpatul Șipoș Liviu ne-a comunicat faptul că *** (Vladimir Sfîrlea Torino – n.r.) desfășoară iar activități de trafic de droguri. Despre acesta, inculpatul Șipoș Liviu, ne-a comunicat faptul că la acel moment Torino se află în legătură cu numiții *** și *** care ar avea o societate comercială cu obiect de activitate, fabricarea de mobilă, societate aflată la Ferma 9, cu sediul undeva între localitățile Florești și Gilău. Ne-a comunicat faptul că *** se deplasează cu un autoturism Jeep de culoare roșie cu numere de înmatriculare de București, *** cu un autoturism Opel, iar Torino de asemenea tot cu un autoturism Opel și că aceștia ar fii implicați într-o filieră de trafic de droguri prin Ucraina.
De asemenea, ne-a mai sus că *** a avut diferite întâlniri cu persoane pe care Șipoș Liviu le considera suspecte. Totodată, ne-a spus despre o întâlnire pe care *** a avut-o la o cafenea, în mall-ul Polus, cu o persoană de naționalitate turcă, din câte îmi amintesc, dar nu sunt foarte sigur.
Cu privire la numiții *** și *** nu ne-a dat foarte multe informații, nici nu ne interesau aceste persoane la acel moment, persoana de interes fiind *** . În esență, cu ocazia întâlnirii, inculpatul Șipoș Liviu, dorea ca în baza informațiilor pe care le-a furnizat, noi să reușim să destructurăm o eventuală grupare coordonată de *** pe linia traficului de droguri.
Am discutat cu domnul comisar șef Ilea Constantin informațiile furnizate de Șipoș Liviu și am stabilit ca după sărbătorile de iarnă, să desfășurăm niște activități de verificare a informațiilor furnizate și în funcție de rezultatul verificărilor să deschidem un dosar penal sau să îl documentăm pe *** informativ. În luna decembrie 2019, comisarului șef Ilea Constantin i-a încetat împuternicirea și la conducerea Brigăzii (a fost împuternicit – n.r.) dl. Negrilă Silviu Ștefan.
În cursul lunii decembrie 2019 – ianuarie 2020, la birou am mai avut loc o discuție formală împreună cu cms șef Ilea Constantin și cms șef Pop Marius, șeful Serviciului Antidrog cu privire la faptul că am avem unele informații că *** se ocupă de traficul internațional de droguri, raportat la informațiile pe care le transmitea inculpatul Șipoș Liviu.
A fost o discuție de principiu, datele pe care le comunica Șipoș Liviu nu erau concludente, acesta nu ne-a comunicat sursa informațiilor și nici în mod concret nu ne-a spus că o anumită cantitate de droguri s-ar afla într-un anumit loc.
Venind informația de la Șipoș Liviu, care l-a documentat pe *** , cred sau sper că informațiile că nu se bazau numai pe suspiciunile dânsului. Dl Șipoș Liviu, când avea o informație și credea în ea o valorifica prin intermediul organelor competente.
În perioada 2012/2014 – 2020, nu am mai avut dosare cu *** și activitatea acestuia nu a mai fost documentată. *** era un om foarte discret și greu ajungeam la el. Din cate știu, numitul *** se retrăsese în com. Florești.
Am cunoștință de faptul că Șipoș Liviu desfășura activități de supraveghere, în cadrul activităților desfășurate la o firmă de detectivi particulari, posibil cu numele PROT – INV, însă nu cunosc cu ce alte persoane lucra în cadrul firmei de detectivi.
Astfel, în ceea ce privește informațiile pe care le-a transmis dl Șipoș, arăt faptul că acestea nu erau bazate pe alte probe, de gen fotografii, înscrisuri sau alte asemenea probe.
În ceea ce privește posibile întâlniri ale mele cu *** și *** și relația mea cu cei doi, arăt faptul că îi cunosc din vedere pe cei doi, m-a mirat când Șipoș Liviu mi-a spus că cei doi ar putea fi implicați în activități de trafic de droguri împreună cu *** . Niciodată nu am purtat discuții directe cu *** și *** pe niciun subiect. *** și *** erau împreună permanent. În perioada 2017 – 2019, frecventam aceeași cafenea cu *** și *** , context în care am aflat că cei doi erau antreprenori.
Menționez faptul că soția mea *** administrează Hotelul Grand Hotel Napoca, context în care îmi aduc aminte că în cursul anului 2020, nu reține exact luna, posibil ianuarie – februarie 2020, într-o seară, în timp ce eram cu familia la sediul Hotelului și la un moment dat în hotel a intrat *** și s-a întâlnit cu un alt domn și au stat pe o canapea alăturată.
Nu îmi aduc aminte dacă persoana cu care a discutat *** era cazată în Hotel sau dacă era de altă naționalitate, însă cei doi au discutat în limba română. Mai arăt faptul că persoana cu care a discutat *** se afla în hotel, pe o canapea, anterior venirii lui ***.
În acest context, nu îmi aduc aminte dacă l-am sunat eu pe Șipoș Liviu sau acesta m-a sunat pe mine, însă am discutat cu acesta, în timpul întâlnirii, context în care i-am spus lui Șipoș Liviu că *** are o întâlnire cu un domn la mine în Hotel. Este posibil să-i fi trimis lui Șipoș Liviu și o poză cu persoana care participa la întâlnire cu *** . Nu am purtat discuții cu *** , acesta nu mi-a spus că era urmărit de Șipoș Liviu și nici nu l-am sunat pe Șipoș Liviu ca să îl chem în hotel.
Nu știam că Șipoș Liviu, în activitatea sa, monta microfoane pentru ascultarea altor persoane și nici că monta dispozitive GSM pentru urmărirea unor autovehicule.
În ceea ce-l privește pe inculpatul Groșan Adrian, arăt faptul că nu-l cunosc personal pe acesta. Din perspectiva activităților de cercetare penală pe care le desfășor, arăt faptul că știu că acesta face parte din lumea interlopă a municipiului Dej și, din ce am auzit de la ceilalți colegi, a fost cercetat pentru comiterea de infracțiuni cu violență, șantaje și altele.
Arăt faptul că datorită schimbărilor de personal dar și a faptului că ȘipoșLiviu nu a mai furnizat nicio informație cu privire la *** , datele furnizate de Șipoș Liviu în cursul lunii decembrie 2019 nu s-au concretizat într-un dosar penal.
Cu privire la beneficiile pe care le-ar fi putut avea ȘIPOȘ Liviu de pe urma furnizării unor informații despre *** arăt că acestea puteau fi doar de natură personală, nu de natură financiară, fiind vorba de o satisfacție profesională în sensul că l-a mai probat încă o dată pe Torino. Pot spune despre *** că, din modul în care se comporta pe vremea când desfășura activități infracționale, are un comportament de mafiot.
Arăt faptul că, personal, am fost foarte surprins de anturajul pe care l-a avut Șipoș Liviu în ceea ce privește activitatea de documentare a lui *** , în sensul că am aflat din presă că aceștia aveau caziere. De asemenea, sunt surprins de modalitatea în care a procedat Șipoș Liviu și nu îmi explic de ce a acționat în acest mod față de *** , în raport cu informațiile pe care le-am aflat din presă”, a declarat polițistul Dragoș Călin Marc la audieri la DIICOT.