//O fostă miss angajată politic la conducerea unui spital Covid din Cluj-Napoca. A doua zi a fost da...

O fostă miss angajată politic la conducerea unui spital Covid din Cluj-Napoca. A doua zi a fost da...

În urmă cu câteva zile, Claudia Ardelean (27 de ani) a fost numită de Consiliul Județean Cluj în conducerea spitalului de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca. Acesta este unul dintre spitalele Covid-19 din zonă. Știrea a fost publicată în presa locală, ca o critică la adresa administrației județene. Azi dimineață, șeful CJ Cluj, Alin Tișe, a transmis că i-a cerut demisia tinerei din funcția în care tot el a înșurubat-o!

„Regret nespus incidentul. Am solicitat în cursul zilei de ieri, 9 februarie, demisia doamnei Claudia Ardelean, fapt care s-a întâmplat, chiar dacă dânsa avea statut de supleant 2, neremunerat. Din punct de vedere profesional doamna Claudia Ardelean a absolvit două facultăți (din care una de Drept) și are o pregătire foarte bună. Celelalte aspecte care au fost prezentate în presă țin de viața privată a persoanei respective. În acest sens, pentru a nu exista nicio îndoială, suspiciune sau semne de întrebare cu privire la această numire, am solicitat demisia acestei persoane, fapt care s-a realizat ieri”, a declarat șeful CJ Cluj Alin Tișe.

”It’s officially! Azi, 08.02.2021 am semnat contractul de mandat in baza caruia imi voi exercita functia publica de reprezentant al Consiliului Judetean Cluj in Consiliul de Administratie al unui spital public din Municipiul Cluj-Napoca! Multumesc pentru incredere si sustinere Partidului National Liberal Cluj!”, a scris ieri pe Instagram Claudia Ardelean.

Membră în vechiul PNL, Claudia Ardelean a absolvit două facultăţi, Studii Europene şi Facultatea de Drept, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Este angajată ca jurist la un cabinet notarial. Claudia Ardelean a fost model şi a câştigat mai multe concursuri de frumuseţe şi, de asemenea, are o agenţie de hostesse.

Surse din PNL au explicat pentru „Adevărul” că tânăra este foarte implicată în activitatea filialei locale a PNL, lucru care se poate vedea şi din fotografiile ei de pe Instagram, în care apare alături de politicieni precum Ludoviv Orban, Emil Boc şi alţii.

Ea a fost pusă pe ultimul loc pe lista de Consiliu Local la ultimele alegeri locale. În ceea ce priveşte agenţia de hostesse: „Ea a fost model şi a păstrat legătura cu fetele. Astfel că, dacă sunt evenimente unde e nevoie de hostese, ea le aduce, dar se face totul legal cu chitanţă”, a explicat sursa citată, care a mai precizat că este o bună profesionistă. „Este angajată la un cabinet notarial şi cred că e cel mai bine pregătită dintre membrii Consiliului de Administraţie”, mai precizează sursa citată.