Ioan și Viorel Micula au pierdut procesul în valoare de 9 miliarde lei deschis împotriva României la Tribunalul internațional de arbitraj de la Washington.
Potrivit unor surse oficiale citate de avocați, frații Micula ar fi fost obligați să ramburseze României 75% din costurile suportate de statul român în acest proces.
În comunicatul remis G4Media.ro, hotărârea luată de Tribunalul internațional de la Washington încheie un arbitraj inițiat de reclamanți în anul 2014, în baza acordului dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei, privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor.
În cadrul arbitrajului, frații Micula au susținut că România și-a încălcat obligațiile internaționale în temeiul respectivului acord, nereușind să aplice în mod adecvat legile privind impozitarea băuturilor spirtoase și prin adoptarea unui nou regim de prețuri pentru apa minerală.
Cu toate acestea, în hotărâre, Tribunalul a decis că reclamanții nu au arătat că România nu a reușit să-și aplice legile privind impozitarea în ceea ce privește băuturile spirtoase, ci a constatat că „România s-a angajat în eforturi ”serioase și vizibile” pentru a-și aplica legile privind impozitarea în legătură cu alcoolul.”
Potrivit Tribunalului, România „a arătat că are un mecanism complex pentru aplicarea legilor sale, o strategie prin care se asigură aplicarea în mod eficient din perspectiva costurilor și o structură de executare atât la nivel de producător individual, cât și la nivel de producător industrial, implicând ANAF, Vama și DG Antifraudă.”
În plus, Tribunalul a decis că nu are competență pentru a examina afirmațiile fratilor Micula referitoare la regimul de stabilire a prețurilor pentru apa minerală, pe baza faptului că regimul a fost adoptat înainte de intrarea în vigoare în 2003, a acordului dintre România și Suedia.
România a fost apărată în cadrul arbitrajului de un consorțiu format din firmele de avocatură „Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP” din București și „LALIVE” din Geneva, Elveția.
Potrivit firmei, echipele de avocați au fost formate din dr. Crenguța Leaua, dr. Gheorghe Matei, Mihaela Maravela, Marius Grigorescu, prof. Ștefan Deaconu, Raluca Popa și Sofia Cozac din cadrul LDDP și de Dr. Veijo Heiskanen, Matthias Scherer, Laura Halonen, Sam Moss, Alptug Tokeser, Juliette Asso și Tessa Hayes din cadrul LALIVE.
„Suntem foarte mulțumiți de rezultatul dosarului, care arată că România nu a încălcat Tratatul Suedia-România. Acest caz a implicat analiza unui volum foarte mare de argumente și informații cu privire la lupta României împotriva evaziunii fiscale, fiind unul dintre cele mai complexe dosare, în care probleme de drept fiscal substanțial și procedural, din perspectivă macroeconomică, au fost introduse într-un arbitraj de investiții. Suntem foarte încântați de faptul că efortul semnificativ al specialiștilor în domeniul arbitrajului și dreptului fiscal de a explica detaliile de fapt și de drept necesare tribunalului arbitral a dus la o hotărâre în care poziția României a avut succes. De asemenea, suntem foarte bucuroși că aceasta este cea de a patra victorie a echipelor Lalive și Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP în apărarea României în arbitraje investiționale”, a declarat Crenguța Leaua, din cadrul LDDP.
În comunicatul de presă citat se mai precizează că aceleași case de avocatură, Leaua Damcali Deaconu Păunescu – LDDP” din România și „Lalive” din Elveția, au mai apărat cu succes în trecut statul român și în cauzele ICSID: The Rompetrol Group NV vs. Romania (No. ARB/06/03), unde investitorului i-au fost respinse toate pretențiile financiare împotriva statului român și Hassan Awdi ș.a. vs. România (No. ARB/10/13), unde investitorului i-au fost respinse pretenții în valoare de peste 439 milioane euro plus dobanzi, fiind admisă doar cererea de restituire a unor sume efectiv achitate către statul român, în sumă de aproximativ 7,5 milioane euro plus dobânzi, respectiv 1,7 % din ceea ce solicitase.
De asemenea, aceleași case de avocatură au apărat România și în dosarul Fin.Co.Ge.Ro, unde arbitrajul internațional a dat câștig de cauză Românei și, prin hotărârea dată în anul 2019, a respins toate cererile societății italiene, în valoare totală de peste 300 milioane de Eur. De asemenea, investitorul străin a fost obligat să despăgubească statul român pentru toate cheltuielile de arbitraj efectuate.
Frații Micula au câștigat în trecut un proces cu statul român la Tribunalul internațional de arbitraj de la Washington, urmând să încaseze 84,4 milioane de euro. Pentru că statul român nu a virat banii, dobânzile și penalitățile s-au acumulat, suma ajungând una exorbitantă – 395 de milioane de euro. În încercarea de a-şi recupera banii, fraţii Micula s-au îndreptat către companiile de stat, punând popriri şi pe conturile Romatsa. În decembrie 2019, Guvernul Orban le-a plătit fraților Micula suma datorată de stat deoarece Romatsa se afla în situația disperată de a nu mai putea asigura serviciile de navigație aeriană din cauza sechestrului pus de cei doi oameni de afaceri.