//Cuscrul șefului DNA condamnat definitiv

Cuscrul șefului DNA condamnat definitiv

Septimiu Țurcaș, primarul din Simleul Silvaniei, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj care, în mare parte, a menținut soluția instanței de fond. Procesul în care Țurcaș a fost acuzat de corupție a fost deschis în 2008. Deschis la Tribunalul Sălaj, procesul  fost strămutat la Tribunalul Maramureș, unde primarul din Simleu Silvaniei a fost condamnat la trei ani cu suspendare.

Dosarul în care primarul din Simleul Silvaniei, Septimiu Țurcaș, a fost condamnat face referiri la semnarea unor acte ilegale de proprietate pentru terenuri şi avizarea unor plăţii de către Ţurcaş a unor lucrări pentru Primăria Şimleu Silvaniei care, în realitate, nu au fost realizate.

Conform sentinţei pronunţate de Tribunalul Maramureş, Septimiu Ţurcaş a fost condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de cinci ani. Septimiu Ţurcaş a fost reales primar al Şimleului Silvaniei, în acest an, pentru a cincea oară consecutiv, candidând ca independent, susţinut de PNL, după condamnarea pe care o primise în primă instanţă. Conform legii, el urmează să fie eliberat din funcţie prin ordin al prefectului.

Septimiu Țurcaș este socrul fiicei șefului DNA, Crin Bologa. Fiul lui Țurcaș s-a căsătorit în 2016 cu fiica lui Bologa, Crina Andrada. Potrivit presei din perioada respectivă, darul de nunta a fost de peste 100.000 euro.

Anul acesta, Ţurcaş a fost reales primar al Şimleului Silvaniei, pentru a cincea oară consecutiv, candidând ca independent, susţinut de PNL, după condamnarea pe care o primise în primă instanţă.

”Condamna pe inculpatul TURCAS SEPTIMIU CATALIN pentru savarsirea infractiunii de: – abuz in serviciu contra intereselor publice, prevazuta de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. II din rechizitoriu) la pedeapsa de 3 ani inchisoare. In temeiul art. 86 indice 1, 86 indice 2 Cod penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pe un termen de incercare de 5 ani si atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 86 indice 4 Cod penal 1969. In temeiul art. 86 indice 3 Cod penal 1969, pe durata termenului de incercare inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere: a) sa se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probatiune Salaj; b) sa anunte in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta sau orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta. in temeiul art. 71 Cod penal 1969, pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei aplicate inculpatului se suspenda si executarea pedepselor accesorii constand in interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a, teza II si lit. b Cod penal (1969). In temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.h C. pr. pen. inceteaza procesul penal pornit impotriva inculpatului TURCAS SEPTIMIU CATALIN, pentru savarsirea infractiunii de: – abuz in serviciu contra intereselor publice, prevazuta de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (pct. III din rechizitoriu). In temeiul art. 396 alin. 6 C.pr.pen. raportat la art. 16 lit.f C. pr. pen. inceteaza procesul penal pornit impotriva inculpatului TURCAS SEPTIMIU CATALIN, pentru savarsirea infractiunii de: – fals in inscrisuri sub semnatura privata, prevazuta de art. 290 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (pct. III din rechizitoriu)”,

arată soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.