//Cluj: Securist condamnat penal înmormântat cu onoruri militare

Cluj: Securist condamnat penal înmormântat cu onoruri militare

În februarie 1968, Ioan Gogan a fost numit în perioada Securității membru în colectivul de conducere al Inspectoratului de securitate județean Cluj. Atunci Gogan era maior, fiind numit șeful Secției III (Contraspionaj) la Securitatea municipiului Cluj. La începutul acestei luni, el a murist și a fost înmormântat cu onoruri militare.

”În Cluj, ieri, a fost înmormântat un fost ofițer de securitate, condamnat definitiv într-un proces cu CNSAS pentru încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale. Este vorba de colonelul Ioan D. Gocan (n. 25.02.1932 – sat Șardu, comuna Sînpaul, Cluj, decedat pe 3 noiembrie a.c.), numit în colectivul de conducere al Inspectoratului de securitate județean Cluj încă din 18 februarie 1968. Omul era maior atunci, fiind numit șeful Secției III (Contraspionaj) la Securitatea municipiului Cluj. Devine lt. col. în iulie 1972, ocupând funcția de adjunct șef Serviciu Contraspionaj.

A tot activat pe aceeași linie, contraspionajul, dar pentru că urmase și un curs de cercetări penale, avea atribuții și pe linia asta. Era, cu alte cuvinte, și anchetator. Ultimul grad în Securitate a fost cel de colonel, lucrând pe aceeași linie, Serviciul 3 – Contraspionaj. Implicat în multe cazuri de urmărire prin DUI a diverselor voci protestatare sau dizidente, cazul cel mai cunoscut fiind obiectivul „Diana” (Doina Cornea).Iată ce scria despre fosta opozantă anticomunistă, în 1984, cel a cărui memorie Jandarmeria Cluj o onorează astăzi: „Având concepţii politico-filozofice străine ideologiei noastre, sub influenţa legăturilor cu cetăţenii străini menţionaţi, C.[ornea] D.[oina] a trecut şi în ultima perioadă în mod deschis la acţiuni denigratoare şi ostile regimului nostru, exercitând influenţă negativă îndeosebi asupra studenţilor şi în mediul relaţiilor sale mai apropiate. Pentru contracararea şi anihilarea activităţilor sale negative, la propunerea noastră, cu aprobarea Comitetului Judeţean P.C.R., la 03.02.1982 a fost pusă în discuţia colectivului de muncă – de către conducerea Universităţii. Cu această ocazie, a adoptat o atitudine de justificare şi minimizare a faptelor, iar ulterior nu a întreprins nimic pentru a-şi revizui activitatea, în luna august 1982, a scos din ţară prin fiica sa, care a fost ca turistă în România, un material deosebit de duşmănos şi denigrator la adresa realităţilor social-politice din ţara noastră, ce a fost difuzat de postul de radio «Europa Liberă».”Pentru celelalte fapte de arme, nu puține, atașez Sentința civilă nr. 7238/2 noiembrie 2011 a CAB.

Conducerea Jandarmeriei Cluj a decis, nici mai mult nici mai puțin, să participe la înmormântarea unui fost ofițer al Securității, condamnat de statul român definitiv pentru fapte care încalcă legislația drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, punând în scenă onoruri militare, salve de pușcă, tricolorul în vânt, legitimându-se, prin asta, de la fostele lui fapte de arme.

Mă întreb, retoric, dacă nu suntem în fața unei mari probleme legată de simbolurile statului, puse în slujba onorării unui fost lucrător al principalului organ represiv al statului totalitar.Momentul sublim s-a produs ieri, 6 noiembrie, la cimitirul Cordoș, unde a fost înmormântat fostul ofițer.Poate șefii Jandarmeriei Cluj își fac timp, printre gloanțe trase, onoruri la drapel, cocarde tricolore și lacrimi, să citească.

De pildă ce spun judecătorii în 2011, apropos de eternele scuze ale securiștilor: „De asemenea, nici împrejurarea că ar fi respectat reglementările specifice din epocă nu prezintă, de asemenea, nicio relevanţă, activităţile desfăşurate de reclamant fiind analizate din perspectiva respectării prevederilor constituţionale, în considerarea supremaţiei acestora, respectiv a tratatelor şi pactelor internaţionale semnate de România în epocă”.

Nu doar că fostele „Trupe de Securitate” nu se dezmint, dar avem o mare problemă cu înțelegerea trecutului propriilor instituții (e destul de grav că Jandarmeria n-a reușit să-și construiască o legitimitate simbolică din perioada post-totalitară și poartă o nedisimulată admirație Securității) și o și mai mare problemă cu raportul față de celelalte instituții ale statului democratic care l-au condamnat definitiv pe ofițer (acțiunea CNSAS – verificat în urma accesului la dosar, ca lucrător, dosarul 10239/2/2009, și stabilită calitatea de lucrător prin Sentința civilă definitivă 7238/02.11.2011 și Curtea Constituțională, în 2011, care prin Decizia nr. 760 i-a respins ofițerului o invocată excepție de neconstituționalitate pe OUG 24/2008).Cu onoruri militare, prin ignoranță și sfidare a deciziilor unor instanțe judecătorești, conducerea Jandarmeriei Cluj are de dat, destul de repede mă gândesc, niște explicații publice. Și niște scuze”, arată Ion Demetriade într-un mesaj postat pe Facebook.

În urma publicării acestui articol, reprezentanții Jandarmeriei clujene au transmis următorul comunicat.

Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la ceremonia de înmormântare care a avut loc vineri, 6 noiembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj face următoarele precizări:

În conformitate cu O.M.A.I nr.64 din 2014, cadrele militare ale M.A.I. au dreptul, la cererea familiei, la o ceremonie de înmormântare cu onoruri militare.

În condiţiile în care nu a existat o măsură complementară de degradare militară, persoana la care se face referire avea dreptul la onoruri militare.

Facem totodată precizarea că la respectiva înmormântare nu a participat niciun reprezentant al conducerii instituţiei noastre.