//Ungaria alocă 277.000 de euro pentru sporturile ecvestre din Transilvania

Ungaria alocă 277.000 de euro pentru sporturile ecvestre din Transilvania

Potrivit unui anunț făcut de oficialul maghiar Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale în cadrul Cancelariei Prim-ministrului ungar, guvernul maghiar va subvenţiona sporturile ecvestre din Transilvania cu 100 de milioane de forinţi (circa 277,75 mii de euro). Anunțul a fost făcut în cadrul unui forum ecvestru, desfăşurat la Băile Homorod, potrivit agenției maghiare MTI.

Secretarul de stat a spus că promovarea sporturilor ecvestre este importantă deoarece şi calul face parte din identitatea maghiară. Potrivit unor ipoteze, diferite triburi asiatice, în timpul procesului de domesticire a calului, au format o alianţă care ulterior a fost numită maghiari, potrivit MTI. Acesta a mai adăugat că stilul de viaţă nomad, pe cai, i-a condus pe maghiari şi în Bazinul Carpatic.

Secretarul de stat a declarat că, în cadrul programului, toate asociaţiile ecvestre înregistrate în județele Covasna și Harghita vor primi sprijin între 2 – 7 milioane de forinţi (5 555 – 19 442 euro).

Árpád János Potápi a subliniat că politicile naţionale ale Guvernului ungar acordă din ce în ce mai multă atenţie sportului, iar acum, la 101 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, se poate vorbi de un spaţiu unitar şi în cazul sportului din Bazinul Carpatic. Politicianul a mai menţionat că echipele de fotbal cu legături maghiare din Ţinutul Secuiesc, Slovacia şi Voivodina performează bine în campionatele naţionale din ţările respective, iar în Erste Liga de hochei, cluburile din Transilvania oferă performanţe remarcabile. (Sursa foto: Pixabay)