//O familie întreagă a murit după ce unul dintre membri a ascuns că are Covid-19

O familie întreagă a murit după ce unul dintre membri a ascuns că are Covid-19

Toți membrii unei familii au decedat după ce o femeie a ascuns faptul că a contractat Covid-19 și le-a spus rudelor că are doar o simplă răceală.

Până la sfârșitul lunii ianuarie, întâmplarea a avut un deznodământ tragic: ea, soțul și cei trei copii ai săi au murit cu toții din cauza virusului, relatează El Mundo..

Femeia în vârstă de 36 de ani a făcut testul PCR de două ori la mijocul lunii decembrie, și l-a anunțat pe soțul în vârstă de 33 de ani abia pe 27 decembrie, când acesta participa la o petrecere. Era însă prea târziu.

În ianuarie, femeia face și pneumonie, și acest lucru îi va fi fatal, la doar o lună de când a făcut testele PCR. O săptămână mai târziu moare și soțul ei, cauza fiind tot virusul. Chiar și starea de sănătate a celor trei copii (unul de 17 ani și doi gemeni de 4 ani) s-a deteriorat rapid, astfel încât până pe 27 ianuarie, toți au murit, la doar 42 de zile după ce femeia a avut primele rezultate la testul PCR.

Cazul acestei familii din Venezuela a determinat autoritățile medicale din zonă să insiste asupra necesității de a urma recomandările de bază: utilizarea măștilor, spălarea mâinilor și menținerea distanței sociale.