Gruparea islamistă Boko Haram și-a asumat un nou masacru soldat cu aproape 28 de victime și sute de locuințe incendiate în Nigeria. Potrivit reprezentanților guvernului, „10 (persoane) au fost ucise prin focuri de armă, 14 de foc, patru prin înec şi aproximativ 100 au fost răniţi”, a declarat luni seara purtătorul de cuvânt al guvernului, Abdourahamane Zakaria.
Nici guvernul, nici ONU nu i-au numit pe făptaşi, însă guvernatorul Diffa, Issa Lemine, a declarat duminică că Boko Haram este responsabil. Agenţia France-Presse (AFP) a raportat că grupul şi-a asumat răspunderea pentru atac într-un videoclip de trei minute trimis agenţiei.
Gruparea islamistă Boko Haram ăşi are originile în nord-estul Nigeriei, dar efectuează atacuri frecvent în Ciad, Niger şi Camerun. Vărsarea de sânge din Toumour este una dintre cele mai grave suferinţe pe care le-a suferit ţara din mâinile militanţilor.
“Este o tragedie de nedescris”, a spus guvernatorul Issa Lemine descriind scene de panică după atac, care a lovit o zonă care găzduia 60.000 de refugiaţi şi persoane strămutate intern.