Mai multe fosare de pestă porcină au fost depistate în județul Mureș. DSV Mureș confirmă că au fost depistate 9 focare la porci domestici și 15 cazuri la mistreți.
,,Pe raza judeţului Mureş evoluează un număr de 9 focare PPA, şapte primare şi două secundare, la porci domestici şi avem un număr de 15 cazuri la mistreţi, 9 mistreţi găsiţi morţi şi 6 mistreţi vânaţi. În cele 9 focare de PPA au fost eutanasiaţi 82 de porci din gospodăriile populaţiei. În zonele de protecţie şi în zonele de supraveghere instituite avem şi o serie de exploataţii comerciale de suine şi, deşi în acestea nu s-au înregistrat cazuri, mişcarea animalelor este restricţionată”, a declarat Kincses Sandor, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mureș.
Mișcarea animalelor din zona de protecție este restricționată, fiind interzisă deplasarea și transportul porcilor pe drumuri publice sau private, fără avizul autorității veterinare locale.
,,Această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe şosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire. Poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie şi se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată. Nici un animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale. Animalele din zona de protecţie sunt supuse supravegherii clinice”, precizează sursa menționată.