În cadrul licitației organizate de Consiliul Județean Cluj pentru construirea unei parcări cu 863 de locuri la Aeroportul Internațional Cluj Napoca s-au înscris sase oferte. Este vorba despre societățile Diferit AG (cu cinci subcontractanţi), TCI Contractor General (cu șapte subcontractanţi), asocierea Electrogrup (lider), Viarom Construct, asocierea Concelex (lider), Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca, asocierea MIS Grup (lider), Dianova Instal, MEVA Concept şi asocierea Nord Conforest (lider), Drum Asfalt. La începutul anului 2021 ar urma să fie anunţat câştigătorul.
![](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2020/05/parcare-aeroport-cluj.jpg)
Lucrările vor consta în amenajarea accesului din drumul național și a unei platforme pentru zona de parcare, cu 863 de locuri de parcare, accese auto și pietonale cu dotările aferente, dar și o stație de bike sharing cu tot ce presupune aceasta.
Este prevăzută și amenajarea unui terminal tip autogară, care va cuprinde corp C1 – clădire terminal și copertină, corp C2 – copertină autocare și piațetă publică. La corpul C1, parterul clădirii va asigura spații de așteptare, recepție, cafenea, spații tehnice și grupuri sanitare pentru desfășurarea în condiții optime a activităților specifice unui terminal, iar etajul va adăposti o zonă de servicii publice.
Durata estimată de execuție a lucrărilor este de maximum 16 luni de la data emiterii ordinului de începere a execuției lucrărilor, în care se va include și perioada de timp friguros.