//Brașov: Probleme pentru afacerea Maurer din Cluj-Napoca

Brașov: Probleme pentru afacerea Maurer din Cluj-Napoca

Afacerea Maurer Panoramic Cluj-Napoca, din cadrul grupului de dezvoltare imobiliară Maurer Imobiliare, se pare că întâmpină o serie de probleme cu proiectul pe care îl derulează în orașul de pe malurile Someșului.

Tribunalul Brașov a dispus intrarea în insolvență a firmei MAURER OVERLAND TRADING, parte a grupului Maurer, care se ocupă cu dezvoltarea imobiliară și este controlat de omul de afaceri Simon Maurer. Firma MAURER OVERLAND TRADING avea o datorie către SC DAW BENŢA ROM NIA SRL, un un joint-venture între compania DAW din Germania şi omul de afaceri Remus Aurel Benţa din Mureş, unul dintre milionarii județului.

În paralel, datoria a fost preluată de principala a grupului de dezvoltare imobiliară, SC Maurer Imobiliare.

”Admite cererile de deschidere a procedurii insolvenţei, formulate de creditorii SC MAURER IMOBILIARE SA şi SC ECOFLAM SRL, ambele formulate în dosarul nr.1537/62/2020, precum şi cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, formulată de creditoarea cesionară SC MAURER IMOBILIARE SA, continuatoare în drepturi a creditoarei cedente SC DAW BENŢA ROM NIA SRL, în dosarul conexat nr.1747/62/2020, împotriva debitoarei SC MAURER OVERLAND TRADING SRL”, se arată în soluția pe scurt a instanței brașovene.

În același timp, tot la Tribunalul Brașov s-a judecat cererea de deschidere a procedurii de insolvență depusă de MAURER OVERLAND TRADING împotriva Maurer Imobiliare SA, însă judecătorii au respins-o.

”Admite contestaţia formulată de debitoarea SC MAURER IMOBILIARE SA, în contradictoriu cu creditoarea SC MAURER OVERLAND TRADING SRL, prin administrator statutar Pleşa Constantin Adrian. Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, formulată de creditoarea SC MAURER OVERLAND TRADING SRL, prin administrator statutar Pleşa Constantin Adrian, în contradictoriu cu debitoarea SC MAURER IMOBILIARE SA. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Braşov, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 11.12.2020”, arată soluția instanței.

Numitorul comun al celor două companii este Simon Maurer, care este acționar majoritar la ambele companii.

Grupul Maurer are în derulare proiecte imobiliare în mai multe orașe din România, însă cel mai îndrăzneț este cel din Cluj Napoca, intitulat Maurer Panoramic. Se edifică un ansamblu cu peste 20 etaje, un subsol cu 5 niveluri chiar pe malul Someșului.

Oficialii Maurer spun că vor construi peste 20 de etaje într-un an!

Pe contul de Facebook al Maurer Panoramic, oamenii întreabă când se va termina proiectul sau, măcar, când construcția va ajunge la cota 0. Cei de la Maurer au răspuns că în cursul lunii trecute ajung la cota 0. Acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit ultimelor informații ale companiei, ”în luna noiembrie, pe șantierul Maurer Panoramic, au continuat lucrările pentru structură: s-au turnat diafragme, s-a executat cofrarea, s-a realizat armarea, s-a turnat beton și s-au executat lucrări de instalații”. Deci, la cota 0 încă nu s-a ajuns!

Iar finalizarea proiectului a fost estimată la sfârșitul anului viitor. Cu alte cuvinte, dacă până acum nu a reușit finalizarea fundației, într-un an de zile compania condusă de Simon Maurer se angajează că va construi un proiect complex cu o înălțime de 21 de etaje!

De asemenea, mai trebuie menționat că firma MAURER IMOBILIARE CLUJ SRL, deținută de Simon Maurer și Marian Băgăcean, are o situație financiară problematică: în 2018 nu a avut nicio cifră de afaceri, iar anul trecut a declarat 8.512 lei ! De trei ani merge în pierdere (-1,1 milioane lei pe anul trecut), iar datoriile sunt consistente: în 2018 a declarat 35 de milioane, iar anul trecut datoriile declarate la finanțe au fost de aproape 60 de milioane, arată gazetadecluj.ro.

Societatea Maurer Imobiliare SA îi aparține, în proporție de peste 60% lui Simon Maurer. Varianta lui despre această situație inedită în care o firmă subsidiară cere insolvența ”societății mamă” este că a încercat să își ajute un prieten, iar ajutorul dat s-a întors împotriva lui.

”De-a lungul timpului, am urcat multe trepte pe scara evoluției mele și a companiei pe care am fondat-o. Chiar dacă au fost și momente de cumpănă, situații dificile sau colaborări mai puțin inspirate nu m-am oprit. Am analizat, am reacționat potrivit și am acționat rapid. Am continuat să urc și am ajuns unde sunt azi, pe o poziție care poate fi privită de unii cu admirație și de alții cu o urmă de invidie. Prin prisma acestei ultime categorii, îmi voi asuma mereu ochiul acesta critic al oamenilor, poate chiar dorința lor ascunsă de a mă vedea ”jos” și voi fi mereu pregătit să acționez atunci când numele MAURER IMOBILIARE este aruncat într-un joc murdar și lipsit de onestitate.

MAURER IMOBILIARE S.A, compania pe care am fondat-o acum mai bine de 14 ani, având ca obiect principal de activitate – Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, a organizat această activitate în mod continuu, de la înființare și până în prezent, astfel cum rezultă din certificatul de furnizare informații O.N.R.C.

În exercițiul acestui obiect de activitate, începând cu luna ianuarie 2018 societatea Maurer Imobiliare SA a dezvoltat o relație comercială cu societatea MAURER OVERLAND TRADING S.R.L. Acest contract presupunea ca această societate, nou înființată și fără credibilitate comercială pe piața de profil, să se constituie într-un agent al subscrisei pe piața furnizorilor de materiale de construcții, astfel încât să negocieze în numele subscrisei și să obțină cele mai bune prețuri de aprovizionare.

Pe atunci, am considerat această asociere ca fiind, privind-o  dincolo de latura profesională, o mână de ajutor acordată, cu drag și din inimă, unui prieten care tocmai încheiase parteneriatul cu o altă societate. Azi sunt nevoit să o includ în categoria parteneriatelor total neinspirate și nefericite.

Pentru a da credibilitate comercială acestei societăți pe piața de profil, eu, Maurer Simon-Andreas, în calitate de acționar majoritar al subscrisei, am acceptat să fiu cooptat în structura asociativă a acesteia și, în continuare respectiva societate s-a prezentat partenerilor comerciali ca atare. La acea dată, societatea se numea „Overland Trading” și pentru a-i oferi și mai multă credibilitate pe piața de profil am fost de acord cu schimbarea denumirii în „Maurer Overland Trading” fapt care astăzi s-a întors împotriva mea deoarece a creat confuzie pe piața de profil și în rândul reprezentanților mass-media.

Societatea Maurer Imobiliare SA a achiziționat și achitat societății afiliate (SC Maurer Overland Tranding SRL) diverse mărfuri necesare activității curente fără să înregistreze restanțe. Cu toate acestea, în data de 27.04.2020, SC Maurer Imobiliare SA a fost pusă în întârziere, fiind informată de către SC Maurer Overland Tranding SRL că nu poate continua onorarea comenzilor sub pretextul unei datorii totale de 1.600.000 lei pe care Maurer Imobiliare SA ar fi datorat-o.

Urmare a circuitului comercial cu această societate, în permanență a existat un portofoliu de facturi aferente livrărilor de marfă către subscrisa dar plata acestora era doar o chestiune de compensare și reglementare contabilă având în vedere că în permanență s-a ținut la dispoziția acestei societăți o sumă mult mai mare, acordată cu titlu de avans-furnizor sau împrumut.

Ca atare, SC Maurer Imobiliare SA a înaintat o adresă societății afiliate (SC Maurer Overland Trading SRL) prin care a arătat că pentru stingerea soldului furnizor aferent facturilor de marfă livrată nu este necesară efectuarea de plăți suplimentare cât timp acordase deja împrumuturi și avansuri în suma totală mai mult decât suficientă pentru plata respectivelor facturi.

De asemenea, a arătat că nu este justificată afirmația potrivit căreia Maurer Imobiliare SA „este blocată la furnizori” cât timp nu înregistrează o datorie reală, dimpotrivă, bilanțul sumelor reciproc datorate indică suma de 3.430.146,36 lei (cca 2.100.000 din avansuri + cca 1.300.000 din împrumuturi) acordată de subscrisa și neonorată de livrări corespunzătoare de marfă.

Societatea afiliată SC Maurer Overland Trading SRL nu a recunoscut existența în sarcina sa a acestei datorii.

În toată această perioadă s-a încercat stabilirea unui dialog rațional cu reprezentanții societății afiliate (administratorul de fapt și administratorul statutar) dar nu s-a putut ajunge la nicio concluzie.

Cu mare greutate, datorită demersurilor mele personale în calitate de acționar majoritar al subscrisei și având și calitatea de asociat semnificativ al societății debitoare, am reușit obținerea a câteva acte contabile care să prezinte situația acestei societăți. Din aceste acte am constatat existența unor dezechilibre financiare evidente și a unor acțiuni murdare (cheltuieli voluptorii și, mai ales, transferul unei sume în afara societății în beneficiul asociatului, acestea totalizând cca. 7 mil de lei). Prin urmare, aceste dezechilibre au condus societatea respectivă în situația de blocaj financiar mai sus descrisă.

Furnizorii societății SC Maurer Overland Trading SRL sunt diverse societăți specializate în fabricarea și/sau comercializarea materialelor de construcții. Cu majoritatea firmelor aveam o relație de colaborare stabilită cu mult înainte de angajarea societății afiliate.

Dat fiind acest blocaj financiar generat de societatea afiliată, am demarat o serie de discuții cu fiecare dintre acești furnizori cărora nu le-a fost onorată plata facturilor de către societatea Maurer Overland Trading. Atâta vreme cât materialele  de construcții au fost livrate pe șantierele proiectelor aflate sub semnătura mea, am intervenit în vederea deblocării situației.

S-a ajuns, cu mulți dintre furnizorii firmei afiliate la acordul bilateral pentru preluarea prin cesiune a creanțelor deținute contra societății afiliate, urmând ca Maurer Imobiliare SA să achite prețul respectivei cesiuni direct și să poată continua, în mod direct relația comercială, astfel încât șantierele de construcții ale companiei Maurer Imobiliare SA să nu aibă de suferit.

Practic, în ceea ce privește compania Maurer Imobiliare se poate vorbi în momentul de față despre o dubla-factură, odată achitând o anumită sumă societății Maurer Overland Trading din care ar fi trebuit să se achite facturile furnizorilor și aceeași sumă pe care o achit iar din momentul în care am preluat creanțele firmelor furnizoare cărora nu le-au fost achitate facturile de către societatea Maurer Overland Trading SRL. Acest lucru, în opinia mea, este o dovadă clară că pentru compania Maurer Imobiliare și pentru mine, omul Simon Maurer, cuvinte precum ”moralitate”, ”responsabilitate” și ”onestitate” sunt, de fapt, valori reale care stau la baza dezvoltării noastre.

Pe fondul acestei stări de insolvabilitate evidentă a MAURER OVERLAND TRADING S.R.L. nu s-a reușit stabilirea unui dialog rațional cu administratorul de fapt și cel statutar care au refuzat și refuză în continuare întrunirea Adunării Generale a Asociaților în vederea lămuririi situației și luării măsurilor care se impun, în pofida cererilor succesive pe care le-am adresat în calitate de asociat al societății afiliate.

Refuzurilor vehemente ale acestui administrator de fapt de a stabili un dialog rațional și onest cu restul acționarior din cadrul societății Maurer Overland Trading, i se alătură și încercarea lui de a mă prinde într-un joc murdar de șantaj și într-o situație șicanatoare și de intimidare.

Evident, raporturile comerciale cu această societate au fost sistate și, ulterior, am aflat că am fost chemați în judecată de aceasta. În esență, este vorba despre o acțiune a asociatului minoritar care, confruntat cu perspectiva atragerii răspunderii pentru sumele sustrase din societate, a formulat cererea de chemare în judecată în mod șicanatoriu.

În consecință, în calitate de reprezentant al companiei Maurer imobiliare, m-am văzut  nevoit să înaintez, la rândul meu, o cerere de deschidere a insolvenței societății afiliate, astfel încât, pe calea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014, să se asigure protejarea intereselor tuturor persoanelor afectate de insolvabilitatea și acțiunile șicanatorii ale acestei societăți, „reprezentată” de asociatul minoritar și administratorul aflat sub autoritatea acestuia.

La dosarul deschis de Maurer Imobiliare SA au intervenit în interes propriu alți  trei furnizori ai firmei afiliate (până în acest moment) : ANNORA LIGHTING S.R.L.,  ECOFLAM S.R.L. și DAW BENTA S.R.L. (reprezentat prin Remus Aurel Benţa).

Pornind de la aceste demersuri este evident faptul ca SC Maurer Imobiliare SA nu se află în conflict cu SC DAW Benta SRL. Din contra, suntem de aceeași parte a baricadei aflându-ne  în poziția de creditori și având înaintate cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva firmei afiliate SC Maurer Overland Trading SRL. Am ținut să subliniez acest aspect pentru a desființa, astfel, titlurile unor articole din presă apărute în ultimele zile.

În toată acestă perioadă am făcut eforturi în vederea soluționării amiabile a litigiului, în termeni raționali și onești, însă încercările mele au fost în zadar

În consecință, fiind vorba de litigii aflate pe rolul instanțelor de judecată competente vom aștepta soluțiile definitive ce vor fi pronunțate. Cu toate acestea, este evident că prin promovarea unor acțiuni vădit nefondate cei doi administratori de fapt și statutar ai societății ce s-a dezvoltat exclusiv datorită colaborării cu subscrisa și exclusiv datorită numelui MAURER, acordat de mine cu toată încrederea, nu se încearcă altceva decât obținerea unor foloase injuste prin constrângere.

Am relatat etapele acestei colaborări și evenimentele care au dus la situația de față pentru a avea convingerea că sunt înțeles în unanimitate de către toți cei care sunt interesați de acest subiect. Sunt sigur că vor exista, mereu, și voci care vor spune neadevăruri despre mine și care mă vor poziționa, în mod eronat, în posturi ingrate. Eu am liniștea că am oferit niște explicații reale, cuvinte pline de conținut și informații care pot fi oricând dovedite cu ajutorul unor acte justificative.

Am convingerea că există un Dumnezeu care va face dreptate. Biblia spune că nimeni nu poate fi împotriva ta, dacă El Însuși este cu tine. Singura condiție este să fii corect”, explică Simon Maurer pe pagina oficială a companiei pe care o conduce.