//Team building cu 150 de participanți la o firmă din Cluj oprit cu poliția

Team building cu 150 de participanți la o firmă din Cluj oprit cu poliția

O petrecere de genul unui team building, organizată de o firmă din Cluj, a fost oprită de polițiștii clujeni. Organizatorul evenimentului privat, la care au participat 150 de persoane, a fost amendat cu 5.000 de lei. Petrecerea a avut loc în localitatea Poieni la un restaurant din zona Brăișoru-Morlaca. Potrivit unor surse, organizatorul evenimentului este una dintre cele mai vizibile firme de IT din Cluj-Napoca.

“La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 21.00 polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin, în baza activitățiilor operative, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-un spațiu administrativ al unei societății comerciale, urma să se desfășoare un eveniment privat.

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că este vorba despre o petrecere la care participau aproximativ 150 de persoane.

Polițiștii au procedat la identificarea organizatorului evenimentului care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei in baza Legii 55/2020. De asemenea, au fost identificate un număr de 22 de persoane pentru care s-au aplicat sancțiuni contravenționale în baza Legii 55/2020 și în baza Legii 61/1991R.”, a anunțat IPJ Cluj.