//Sibiu: Un bărbat s-a sinucis după ce a aflat că s-a reinfectat cu COVID-19

Sibiu: Un bărbat s-a sinucis după ce a aflat că s-a reinfectat cu COVID-19

Un bărbat aflat internat într-un spital din Sibiu s-a sinucis după ce a aflat că este reinfectat cu COVID-19.

Bărbatul era în vârstă de 73 de ani și era internat la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu. După ce a aflat că are din nou coronavirus s-a aruncat de la etajul I al spitalului din Sibiu și a decedat.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan, a transmis că incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.00. Bărbatul, un bărbat în vârsta de 73 de ani, confirmat pozitiv în urma testării SARS-CoV-2 s-a aruncat pe fereastra salonului situat la etajul I al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu. „Acesta a fost internat de urgenţă pe secţia ATI, în stare foarte gravă. În cursul zilei de astăzi (vineri – n.r.),
bărbatul a decedat”, a spus Ştefan.