//Sibiu: Un acoperiș a fost luat de vânt și s-a prăbușit peste mașinile parcate în fața blocului

Sibiu: Un acoperiș a fost luat de vânt și s-a prăbușit peste mașinile parcate în fața blocului

Aseară, acoperișul unui bloc din municipiul Sibiu a fost smuls de vânt și s-a prăbușit peste mașinile parcate în apropiere. Incidentul a avut loc pe strada Sureanu.

Pompierii s-au deplasat la locul incidentului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime din cadrul Detaşamentului de pompieri Sibiu.
Din primele informaţii, aproximativ 30 mp din acoperiş a căzut peste autoturismele din parcarea blocului.

Nu este primul incident provocat de vântul puternic, în Sibiu. Cu doar câteva zile în urmă, termoizolaţia a fost smulsă de pe un bloc.