O cabană de lemn aflată în afara oraşului Avrig a ars aproape în totalitate, miercuri dimineaţă, din cauza unui coş de fum neprotejat, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Alina Voina.
“În jurul orei 4,00, incendiu cabană de lemn, situată în afara localităţii Avrig. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii militari ai Punctului de lucru Avrig cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. De asemenea au intervenit în sprijin şi membrii SVSU Avrig cu o autospecială de stingere. Incendiul, care s-a manifestat generalizat la întreaga cabană pe o suprafaţă de circa 45 de mp, a fost lichidat de către pompierii militari în aproximativ 3 ore. A ars 90% din cabana de lemn de cca 45 mp precum şi electrocasnice şi mobilier din aceasta. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile”, a precizat Alina Voina.
Potrivit ISU, nu au existat victime.