//Proteste la Cluj: Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști cer bani mai mulț...

Proteste la Cluj: Angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști cer bani mai mulț...

Astăzi, în fața Prefecturii Cluj mai mulți militari în rezervă și angajați din poliție și penitenciare protestează pentru a primi bani mai mulți.

Oamenii cer aplicarea în integritate a legii salarizării unitate (Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) și actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015.

„Angajații din poliție, penitenciare și armată nu solicită majorări de salarii sau pensii, ci solicită respectarea legilor, așa cum au fost adoptate în Parlament. Creșterea volumului activităților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională cauzată de contextul epidemiei de COVID-19, impune, din partea clasei politice, obligația respectării promisiunilor și a eliminării discriminărilor față de alte categorii de personal din sectorul public”, potrivit Sindicatului Polițiștilor Europeni.