//IGSU verifică condițiile izbucnirii incendiului de la Secția ATI Piatra Neamț

IGSU verifică condițiile izbucnirii incendiului de la Secția ATI Piatra Neamț

În acest moment, două comisii de verificare din cadrul IGSU fac cercetări cu privire la condițiile a izbucnit incendiul de la secția ATI din Piatra Neamț. Şeful IGSU, Dan Paul Iamandi, a declarat că una dintre comisii va determina cauza probabilă a incendiului, iar cea de a doua va verifica respectarea condiţiilor de autorizare, respectiv dacă în ultima perioadă s-au făcut modificări care impuneau solicitarea unei autorizaţii de la ISU.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a susţinut că, din declaraţiile făcute în urmă cu câteva zile de managerul spitalului se ştie că erau prevăzute lucrări de instalaţii pentru mărirea numărului de paturi la ATI, conform News.ro.

Conducerea SJU Piatra Neamţ a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activităţii de salvare a vieţilor pacienţilor care necesită ventilaţie mecanică.

”Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI”, precizează reprezentanţii spitalului.

În cursul nopţii, conducerea Spitalului a realizat o listă cu necesarul de materiale şi echipamente, urmând ca aceasta să ajungă la Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Neamţ, astfel încât să fie găsite soluţii rapide şi bune pentru ca pacienţii în stare critică să primească îngrijirile de care au nevoie în unitatea medicală judeţeană.