Potrivit unui comunicat de presă al Fundației Doina Cornea, conducerea postului TVR Cluj este acuzată de nerespectarea drepturilor de autor.
“Împreună cu Preasfinţitul Episcop Florentin s-a alăturat fundaţiei noastre şi doamna Liana Goţa, compozitor şi realizator de emisiuni culturale şi de religie din Televiziunea Română.
În această ultimă calitate a realizat, începând cu 1997, zeci de emisiuni de arhivă – emisiuni document, cu certă valoare patrimonială. De asemenea, de la venirea în Studioul Cluj al TVR a semnat zeci de emisiuni cu Episcopul Florentin. Acesta nu a acceptat, cu excepţia unor conferinţe de presă, publice, să participe la emisiuni ale Studioului Cluj al TVR decât alături de ea. Nu odată s-a identificat cu rolul unui actor care ascultă de indicaţiile regizorale ale Lianei Goţa. Ba câteodată, în chip ludic, inversa rolurile dând şi el indicaţii regizorale.
Doamna Liana Goţa este singurul jurnalist care are în arhiva Televiziunii Române zeci de ediţii dedicate acestei mari personalităţi. Am fost surprinşi să vedem că tocmai în ziua funeraliilor Episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla, sub egida emisiunii ei, „Spirit şi credinţă‟, pe care o semnează din 2011, apar doi producători noi. Doamnei Liana Gota i s-a refuzat prezența în studio pe timpul funeraliiilor, în propria-i emisiune, pentru a o coordona.
Mai mult decât atât, cu această ocazie, reporterul-moderator, de la redacţia Ştiri, a compilat din trei emisiuni de arhivă ale Lianei Goţa, realizând o ştire, preţios numită „portret‟ fără a specifica, aşa cum o cere deontologia profesională sursa şi, bineînţeles, fără a-i cere acordul. Ca o ironie a sorţii, în cadrul ediţiei „Episcopul Florentin final suspendat‟, pregătită de Liana Goţa pentru emisiunea ei „Spirit şi Credinţă‟ din acea zi, difuzată la 10 minute diferenţă, apar secvenţele folosite”, precizează comunicatul de presă transmis de Fundaţia Doina Cornea.