//BRAȘOV: trafic feroviat blocat din cauza copacilor căzuți

BRAȘOV: trafic feroviat blocat din cauza copacilor căzuți

Din cauza mai multor copaci prăbuşiţi pe calea ferată, traficul feroviar este oprit temporar, miercuri dimineaţa. Nu se poat circula pe relaţia Malnaş Băi – Bicsadu Oltului – Băile Tuşnad – Tuşnad Sat. Sunt patru trenuri de călători staţionează în aceste gări, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

„SRCF Braşov acţionează încă din cursul nopţii cu personal specializat pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată şi cu două drezine pantograf pentru remedierea defecţiunilor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică a liniei de contact. Până la finalizarea intervenţiilor, patru trenuri de călători staţionează temporar în gările Tuşnad Sat, Bicsadu Oltului şi Malnaş Băi. Trenuri staţionate în gările Tuşnad Sat, Bicsadu Oltului şi Malnaş Băi sunt: IR 1641 Bucureşti Nord – Baia Mare, IR 1642 Baia Mare – Bucureşti Nord, R 4501 Braşov – Gheorghieni R 4505 Braşov – Siculeni”, se menţionează în comunicatul transmis de CFR SA.

Conform comunicatului, personalul feroviar de specialitate al SRCF Braşov a intervenit încă din cursul nopţii. Au lucrat la îndepărtarea şi tăierea copacilor prăbuşiţi pe calea ferată. Se intervine cu drezinele pantograf, în continuare, pentru înlocuirea firului de contact rupt şi a componentelor avariate. Se intervine astfel încât reluarea circulaţiei să se reia în condiţii de siguranţă.

În vestul ţării traficul feroviar este îngreunat

CFR SA informează că şi în vestul ţării, din cauza vremii nefavorabile, mai mulţi copaci au căzut pe calea ferată. Între staţiile Băniţa şi Merişor, la această oră, trenurile circulă tractate cu locomotive Diesel. Această măsură este menţinută până la remedierea deranjamentelor înregistrate la linia de contact şi înlocuirea componentelor avariate de copacii prăbuşiţi.

„Călătorii sunt rugaţi că în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul de telefon 021/9521 – Informaţii CFR – iar pentru verificarea orelor de sosire sau plecare din gările Bucureşti Nord, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Constanţa pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web – , unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut”, precizează CFR SA.