//Brașov: Percheziții DNA la spitalele care tratează cazuri de COVID-19

Brașov: Percheziții DNA la spitalele care tratează cazuri de COVID-19

În această dimineață, procurorii DNA fac mai multe percheziții la spitalele care tratează cazurile de COVIS-19 din Brașov și Odorheiu Secuiesc. Pe lângă aceste descinderi, procurorii mai fac percheziții domiciliare, dar și la Inspectoratul Județean de Poliție Brașov, deoarece există suspiciunea că în anchetă este vizat și un lucrător al poliției brașovene.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada decembrie 2019 – prezent, informează DNA.

În cursul zilei de 3 decembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor: Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcție Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.