//Brașov: Liftul anti-covid a fost pus în funcțiune

Brașov: Liftul anti-covid a fost pus în funcțiune

Compania Elmas a inaugurat în Brașov primul lift anti- COVID-19 în care purificarea aerului din cabină durează cinci minute.

Un astfel de sistem costă 1,5 la sută din valoarea elevatorului.
„Ideea a venit spontan, mai bine zis forţată de împrejurările din luna martie, deci apariţia pandimiei şi declararea pandemiei. Produsul se conformează la nivelul de iluminare din spectrul ultraviolet UVC pentru a neutraliza virusul SARS COV 2. Se neutrlizează AND ul virusului, ei rămâne practic, dar rămân bucăţele din el, nu mai este infecţios”, spune Ciprian Dascălu, inginer în cadrul departamentului de cercetare şi dezvoltare ELMAS.

Aerul din interiorul cabinei este asiprat, dezinfectat şi revine în cabină în partea de jos a ascensorului.” Întrebat dacă este nevoie să oprim liftul, din
când în când, pentru această purificare, Ciprian Dascălu răspunde că „Sistemul merge continuu. nu trebuie să aştepte, persoanele pot urca în lift, pot circula cu el fără să simtă că este altceva decât până acum.”

Ne mândrim cu aşa invenţie românească, dar recunoaştem şi lipsurile de pe piaţa din ţară. Oamenii aceştia au fost nevoiţi să comande până la cea mai
mică piuliţă din Europa şi au avut întârzieri la livrare. Genial era să găsească materia primă în ţară. Cei de la Elmas mi-au dezvăluit secretul ascensorului anticovid şi mi-au spus că şi în America sau China cercetătorii de acolo au găsit şi ei diverse soluţii când vine vorba de ascensoare anticovid, dar cu ce se diferenţiaza românii noştri sunt aceste sisteme amplasate în exteriorul liftului.

Aici beneficiul este că ascensorul poate fi utilizat nonstop, fără pauza pentru dezinfectare. Acele lampi UV nu au niciun contact cu oamenii, aşa că nu exista risc să provoace arsuri la ochi sau piele. Iar sistemul de purificare a aerului poate fi ataşat la orice lift nou sau vechi, e un sistem modular.

Pentru acest prototip munca a fost de durată şi au fost implicaţi oameni din mai toate departamentele din firma. De la cercetare şi dezoltare la proiectare, execuţie şi marketing. E o mândrie să apari cu un produs inovativ. Mai cu seamă că el poate fi folosit şi după ce scăpăm de pandemie.
Purifică aerul de virusuri, bacterii şi fungi.