Aproximativ 32% dintre profesorii din Harghita şi-au exprimat, deocamdată, intenţia de a se vaccina anti-COVID-19, arată datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita.
“Din 5.810 angajaţi din sistemul de educaţie din judeţ, intenţia şi-au manifestat-o, deocamdată, 1.873, adică un procent de 32,24%. Procentul este structurat în sensul următor: peste 34% din personal didactic, tot peste 34% la personalul didactic auxiliar şi aproape 24% la personalul nedidactic”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct, Cristinel Glodeanu.
Acesta a punctat faptul că decizia de a se vaccina este una personală, dar este important ca fiecare să se informeze din surse sigure şi credibile.
Drept urmare, Cristinel Glodeanu a spus că pe site-ul ISJ Harghita este postat linkul de trimitere către site-ul oficial al campaniei de vaccinare, care a fost trimis şi unităţilor de învăţământ, iar joi li s-a retransmis directorilor de şcoli, într-o videoconferinţă, să posteze şi pe site-urile proprii aceste informaţii.
“Fiecare trebuie să se informeze din surse sigure, credibile şi nu din fake news-uri, iar decizia este personală, a fiecăruia. Eu, unul, am anunţat că mă vaccinez, putem merge pe acest exemplu personal, dar nu putem să obligăm pe nimeni. Trebuie să avem încredere în specialişti, fiecare trebuie să fie doctor în meseria lui, iar noi trebuie să ascultăm de la oamenii care au competenţe, sunt abilitaţi pe domeniul respectiv. I-aş îndemna pe cei care nu sunt încă hotărâţi să analizeze încă o dată datele de pe site-ul Ministerului Sănătăţii, pentru a lua o decizie în cunoştinţă de cauză”, a declarat Cristinel Glodeanu, care a fost bolnav de COVID-19.
Acesta a mai adăugat că “prin ajutorul vaccinului avem posibilitatea de a evita să ne îmbolnăvim, de a reveni la viaţa de dinaintea apariţiei noului coronavirus, de a reîncepe cât mai repede şcoala în format fizic, de a călători fără frica de a ne infecta, de a ne putea întâlni cu familia extinsă şi cu prietenii sau de a ne îmbrăţişa cu cei dragi, nu doar virtual”.